Forbes: Socialismul, ideea eșuată care nu moare niciodată

De ce ideile socialiste au devenit din nou atât de atractive, în ciuda faptului că, fără excepție, fiecare experiment socialist din ultimii 100 de ani s-a încheiat cu un eșec nefast? În acest interviu pentru revista Forbes (preluat via Rador), Kristian Niemietz, autorul volumului „Socialismul, ideea eșuată care nu moare niciodată” și director de Economie politică la Institutul pentru Afaceri Economice din Londra are răspunsuri.

Peste două duzini de experimente eșuate

Rainer Zitelmann: În cartea dv. scrieți că socialismul a eșuat întotdeauna. Privind înapoi prin istoria omenirii, nu există chiar niciun exemplu de sisteme socialiste care să fi funcționat de fapt?

Kristian Niemietz: Nu. În ultimele sute de ani, au existat mai mult de două duzini de încercări de a construi o societate socialistă. Au încercat Uniunea Sovietică, Iugoslavia, Albania, Polonia, Vietnam, Bulgaria, România, Cehoslovacia, Coreea de Nord, Ungaria, China, Germania de Est, Cuba, Tanzania, Laos, Yemenul de Sud, Somalia, Congo, Etiopia, Cambodgia, Mozambic, Angola, Nicaragua și Venezuela, printre altele – fără a le număra pe cele de scurtă durată. Toate aceste încercări s-au încheiat în diferite grade de eșec.

Zitelmann: Cum poate o idee care a eșuat de nenumărate ori, în atâtea variante diferite și în atâtea medii radical diferite, să fie totuși atât de populară? La urma urmei, unul dintre ceilalți candidați pentru nominalizarea la președinție în Statele Unite este un socialist autodidact.

Niemietz: Într-adevăr, și organizații precum Socialiștii Democrați ai Americii (DSA) au cunoscut un aflux uriaș de noi membri – preponderent tineri – în ultimii cinci ani. Organizația nu a devenit doar mult mai mare, ci și mult mai tânără: vârsta medie în rândul membrilor săi a scăzut de la 68 de ani la 33 de ani. Socialismul a devenit mișcarea tinerilor. Socialismul a devenit la modă. Socialiștii au reușit cu succes să se distanțeze de toate exemplele din lumea reală a experimentelor socialiste eșuate. Ori de câte ori îi confruntați pe socialiști cu un astfel de exemplu, ei oferă întotdeauna următorul răspuns: „Aceste exemple nu dovedesc nimic! Niciunul dintre aceste modele nu a fost niciodată cu adevărat socialist. Au fost doar butaforii. Voi nu înțelegeți socialismul”.

Zitelmann: Și nu este interesant să auziți astfel de afirmații odată ce un experiment socialist a eșuat în mod evident? În primele zile ale oricărui nou experiment socialist, acesta este întâmpinat cu entuziasm de un număr imens de intelectuali.

Niemietz: Exact. Acest lucru s-a întâmplat de multe ori. Cel mai recent exemplu este Venezuela, care, în urmă cu doar câțiva ani, a fost salutată de intelectuali de frunte și politicieni de stânga ca model pentru „Socialismul secolului XXI”. Un lider intelectual de stânga, profesorul  de la Princeton, Cornell West, a proclamat: „Îmi place că Hugo Chávez a făcut din sărăcie o prioritate majoră. Mi-aș dori ca America să facă din sărăcie o prioritate”. Și jurnalista remarcabilă Barbara Walters a fost entuziasmată: „Îi pasă foarte mult de sărăcie, este un socialist. Ceea ce încearcă să facă pentru toată America Latină de ani buni este să elimine sărăcia. Dar el nu este un nebun, cum se spune. Este un om foarte inteligent”. De la Noam Chomsky la Naomi Klein – toți intelectualii la modă erau la unison.

Acum, când eșecul experimentului socialist din Venezuela este evident pentru toți, foarte mulți intelectuali de stânga caută scuze, venind cu modalități extrem de implicate de a pretinde că ceea ce am văzut în Venezuela nu a fost niciodată socialismul „cu adevărat”.

Zitelmann: De asemenea, scrieți că și ucigașii în masă, precum Iosif Stalin și Mao Zedong, au fost sărbătoriți cu entuziasm de către intelectuali de frunte ai vremii lor. Cât de răspândită a fost această admirație pentru dictatori ca Mao și Stalin în rândul intelectualilor?

Niemietz: A fost foarte răspândit. Au fost literalmente mii de occidentali care au călătorit în acele locuri și s-au întors plini de laude. Cei mai mulți dintre ei nu au lăsat mărturii scrise, dar puteți găsi cu ușurință sute de citate de la intelectualii occidentali care i-au preamărit pe Stalin și Mao.

Mai important, oamenii care au făcut acest lucru nu erau străini. Nu vorbim despre membrii unui partid obscur. Vorbim despre intelectuali consacrați, inclusiv unii dintre cei mai cunoscuți scriitori și savanți ai vremii. Au fost convinși că au văzut o societate mai bună în devenire. Chiar și lagărele de concentrare din Uniunea Sovietică și China, gulagurile și lagărele chineze – Laogai, au fost admirate: au fost prezentate ca locuri de reabilitare, nu de pedeapsă, unde deținuților li se oferea șansa de a se implica în activități utile, reflectând în același timp la greșelile lor.

Chiar și jurnaliștii și intelectualii care nu au închis ochii în întregime la crimele regimului au găsit argumente care să justifice ceea ce se întâmplă: „Dar – pentru a spune cu brutalitate – nu puteți face o omletă fără a sparge ouă, iar liderii bolșevici sunt la fel de indiferenți față de victimele colaterale care ar putea fi implicate în efortul lor de socializare ca orice general din timpul războiului mondial care a comandat un atac costisitor”. Acestea au fost celebrele cuvinte ale lui Walter Duranty, care a fost corespondentul New York Times la Moscova, din 1922 până în 1936.

Când experimentul eșuează: ”Acesta nu a fost socialism adevărat”

Zitelmann: Spuneți că fiecare experiment socialist până în prezent a trecut prin trei faze. Care sunt aceste trei faze?

Niemietz: În prima fază, perioada lunii de miere, intelectualii din întreaga lume sunt entuziaști de sistem și îl elogiază. Acest entuziasm este urmat întotdeauna de o a doua etapă, „perioada scuzelor”, care se stabilește atunci când eșecurile sistemului devin mai cunoscute.

În această fază, intelectualii susțin încă sistemul, dar tonul lor devine furios și defensiv, probabil pentru că suferă de o disonanță cognitivă. Aceștia recunosc anevoie o parte din deficiențele sistemului, dar încearcă să-i învinovățească pe sabotorii capitalisti, forțele străine sau boicoturile imperialiștilor americani. Sau încearcă să relativizeze aceste eșecuri, vorbind despre lucruri rele care nu au legătură care se întâmplă în altă parte: „Dar acolo…?”

În cele din urmă, în a treia fază, intelectualii neagă faptul că a fost vreodată o formă de socialism, într-un stadiu „social-real”. Aceasta este etapa în care intelectualii susțin că țara în cauză – de exemplu Uniunea Sovietică, China maoistă sau acum Venezuela – nu a fost niciodată „într-adevăr” o țară socialistă.

Zitelmann: Oamenii care se numesc astăzi socialiști recunosc de obicei faptul că experimentele socialiste au eșuat în trecut. Dar învață ei lecțiile corecte din aceste eșecuri?

Niemietz: Absolut nu. Socialiștii care critică stalinismul și alte forme ale  socialismul istoric real nu reușesc întotdeauna să analizeze motivele economice ale eșecului acestor sisteme.

Analizele lor atacă precaritatea drepturilor și libertăților democratice din aceste sisteme, dar alternativele pe care le formulează se bazează pe o viziune vagă a „democratizării economiei” sau „controlului muncitorilor”.

Dar acestea sunt exact aceleași principii care au stat la baza sistemelor socialiste eșuate din Uniunea Sovietică și din alte țări. Când socialiștii contemporani vorbesc despre o versiune a socialismului neautocratic, neautoritar, participativ și umanitar, ei nu sunt atât de originali pe cât cred. Aceasta a fost întotdeauna ideea. Asta au spus mereu socialiștii. Nu din lipsă de încercare nu s-a dovedit niciodată așa.

Proiectele socialiste nu încep cu aspirații totalitare, ci doar sfârșesc astfel. Manifestul lui Lenin din 1917 „Statul și Revoluția” nu arată deloc ca un model pentru o societate totalitară. Se citește ca un model, pentru a utiliza termenul actual la modă, de „socialism democratic”.

Socialismul este întotdeauna democratic și emancipator în aspirațiile sale, dar opresiv și autoritar în practica sa reală.

Zitelmann: În cartea dvs. nu menționați „socialismul democratic”. Totuși, tocmai acestea sunt modelele pe care socialiști ca Bernie Sanders le subliniază, de exemplu atunci când face referire la Suedia.

Niemietz: Sanders oscilează de mult timp retoric între „socialismul democratic” și „democrația socială”. Aceasta nu este o diferență de grad. Este o diferență fundamentală și nu o poți avea în ambele sensuri.

”Socialismul democratic” este doar socialism, cu o modificare lipsită de sens, dar care sună bine.

”Democrația socială”, pe de altă parte, este o economie de piață capitalistă cu taxe mari, servicii publice finanțate cu generozitate și un stat generos al bunăstării. Așa poți descrie Scandinavia sau, într-adevăr, cea mai mare parte a Europei de Vest, astăzi.

A existat într-adevăr o perioadă, în anii 1970 și 1980, când Suedia se apropia periculos de socialismul „democratic”. Pentru Suedia, aceasta a fost o perioadă de relativ declin economic, care a culminat cu criza de la începutul anilor 1990. Acest model a fost abandonat din motive întemeiate. Suedia este acum, din nou, o economie de piață relativ liberală, deși cu o povară fiscală grea. În termenii scorului de ansamblu în diverșii indici ai libertății economice, ei nu sunt atât de mult în spatele SUA. Există oameni care confundă „socialismul democratic” cu „democrația socială”. Aceștia sunt, de obicei, aceiași oameni care pretind, în mod eronat, că sistemul Uniunii Sovietice nu era „socialism, ci comunism”.

Cu toate acestea, întoarcerea socialismului ca mișcare de masă nu este rezultatul unor astfel de confuzii semantice. Figurile mai articulate și mai categorice din noua mișcare socialistă spun foarte clar ce înseamnă pentru ele „socialism” și, cu siguranță, înseamnă „a nu fi ca Suedia sau Danemarca”. Unii dintre ei își definesc în mod specific ideea de socialism în contrast cu social-democrația în stil nordic și în opoziție cu aceștia, pentru că nu doresc nimic de-a face cu aceștia din urmă.

Pentru ei, „socialism” înseamnă proprietatea publică asupra mijloacelor de producție, distribuție și schimb. Și cel puțin în asta – sunt de acord cu ei.

Autor Rainer Zitelmann / Traducerea: Cristina Zaharia

Image by Jackson David from Pixabay