Home » Articole » Fondul suveran al Qatarului vrea să îşi dubleze investiţiile anuale în SUA pe parcursul următorului deceniu

Fondul suveran al Qatarului vrea să îşi dubleze investiţiile anuale în SUA pe parcursul următorului deceniu

Fondul suveran al Qatarului vrea să îşi dubleze investiţiile anuale în SUA pe parcursul următorului deceniu
Sursa foto: Unsplash / Radoslaw Prekurat
Ascultă articolul

QIA, fondul suveran de investiţii ale emiratului Qatar, intenţionează ca în următorul deceniu să îşi dubleze, cel puţin, investiţiile anuale în SUA, după ce fondul a promis deja că va investi 500 de miliarde de dolari în SUA în următorii 10 ani, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a vizitat Doha săptămâna trecută, cu prilejul unui turneu în zona Golfului Persic, concentrat pe semnarea unor mari acorduri economice, şi a încercat să condiţioneze restabilirea relaţiilor de o serie de angajamente de investiţii.

- articolul continuă mai jos -

Trump a semnat o serie de acorduri cu emirul din Qatar, Sheikh Tamim bin Hamad Al-Thani, care potrivit Casei Albe vor genera schimburi comerciale cu o valoare de cel puţin 1.200 de miliarde de dolari, inclusiv unul vizând vânzarea de avioane în valoare de 96 de miliarde de dolari către Qatar Airways.

Întrebat de jurnalişti cum se vor modifica investiţiile anuale ale fondului în SUA, comparativ cu situaţia din anii anteriori, directorul general de la QIA, Mohammed Al Sowaidi, a spus: „Ritmul va fi crescut cu siguranţă. Cred că în unii ani va fi vorba de o dublare iar în unii ani este probabil să avem mai mult decât o dublare comparativ cu ceea ce am făcut în ultimii cinci-şase ani”.

Trump a contribuit la izolarea autorităţilor de la Doha în 2017, când a sprijinit un embargo comercial şi diplomatic impus de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Egipt, acuzând micul emirat, care este însă un important producător mondial de gaze naturale, că sprijină terorismul.

Între timp, însă, Doha a reuşit să se reabiliteze în ochii Washingtonului, profitând de buzunarele sale adânci, iar vizita lui Trump a fost prima făcută de un preşedinte american în ultimii 23 de ani.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole