Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Florentin Pandele a declarat vineri, după ce soția sa Gabriela Firea a demisionat, că ”totul este bine regizat împotriva Gabrielei și a mea”. Pandele nu a adus nici o dovadă în sensul celor spuse. Demisia lui Firea a venit în contextul scandalului azilelor din Voluntari patronate de Ștefan Godei.
”Bunul Dumnezeu ne este martor ca totul este bine regizat, împotriva Gabrielei și a mea! Cei vinovați să plătească! Au reușit sa scape de ea!”, a scris primarul din Voluntari pe o rețea de socializare.
Video cu principalele declarații ale zilei.
Gabriela Firea a anunțat, într-o postare pe pagina ei de Facebook, că a demisionat din funcția de ministru al Familiei și că pleacă, pentru moment, de la șefia organizației PSD București.
„Am decis, cu mare regret, dar hotărâtă și cu fruntea sus, să plec din Guvernul României. Am avut acum câteva minute o întâlnire cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu în care i-am prezentat demisia din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse”, a anunțat Firea.
Godei, patronul azilelor groazei, a fost angajat de Gabriela Firea la cabinetul de senator în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, potrivit unui document oficial consultat de G4Media. Asta înseamnă că a fost angajat la cabinetul lui FIrea imediat după ce aceasta a câștigat postul de senator la alegerile din decembrie 2020.
Gabriela Firea, a declarat joi că Ștefan Godei nu a fost vreodată șoferul ei, ci a lucrat ca șofer la Primăria Capitalei și „a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial”.
Potrivit Digi24, Ștefan Godei a lucrat și alte firme și instituții conduse din subordinea lui Gabriela Firea și Florentin Pandele: clubul de fotbal FC Voluntari și RATB.
Cu două zile în urmă, Firea declarase despre Godei, care apare într-o fotografie alături de ea, că „nu a fost vreodată membru al Partidului Social Democrat în vreo localitate din județul Ilfov sau București. Deci, nu avea cum să conducă filiala TSD Ilfov nefiind membru de partid. Simpatizanți, voluntari sau oameni care bagă capul în poză cu liderii sunt mulți”.
Godei conduce ONG-ul ce gestiona azilele groazei din Voluntari. Cofondatoare a ONG-ului este Ligia Gheorghe, prietenă și consilieră a Gabrielei Firea. Până acum, Firea a negat că ar fi știut ceva despre azilele din Voluntari unde bătrânii erau maltratați.
Godei este acum arestat preventiv în dosarul deschis de DIICOT.
Domnul Pandele simte cumva procurorii apropiindu-se?
Pai soferul incepe sa livreze dovezi procurorilor, ca sa isiai reduca din pedeapsa….
Usereeeee e de vina!!! Lasa Pandele ca iesito din psd si mergeti la fratii vostei haursiti.
Sper să dispară din politica mare cea mai hrăpăreață familie de impostori (Pandele-Firea) care se închină, de dimineața până seara, la o singură icoană – BANCNOTA!
La BANCNOTĂ se închină toți… inclusiv BOR-ul.
Toate scursurile sunt cu „Bunul Dumnezeu” în gură
Mai, cum nu vă ajută şi pe voi acest dumnezeu al vostru, pandele! Hai, ia-o pe firea de-o aripă şi duxwți-vă spre dracu să vă de chipuri urâte! Firea şi când zâmbeṣte zici că-i vrăjitoare! Urâți şi la suflet, şi la chip!
regizat de nenorocitii aia de batrani .. e clar .. aia sunt in spatele a orice
Are dreptate cumva dar adevărul e că o și merită.
Vai, Pandelică, dar știm. E o consti… pardon, conspirație a șerpilienilor împotriva Sfintei Gabriela cea fără de Prihană! Suntem convinși cu toții!!!
Pandelică, nu mai plânge, că Firea a ta a plecat și ia și
Ministerul cu ea drept cadou din partea ursarului covrigar.
Hai marș, Pandele, cu Fierea ta cu tot. Nu mai aburi lumea!