Home » Articole » Fizicianul Nicolae Zamfir, teologul catolic Wilhelm Dancă și matematiciana Gabriela Marinoschi sunt noii vicepreședinți ai Academiei Române / Un post de vicepreședinte a rămas vacant

Fizicianul Nicolae Zamfir, teologul catolic Wilhelm Dancă și matematiciana Gabriela Marinoschi sunt noii vicepreședinți ai Academiei Române / Un post de vicepreședinte a rămas vacant

4779
Fizicianul Nicolae Zamfir, teologul catolic Wilhelm Dancă și matematiciana Gabriela Marinoschi sunt noii vicepreședinți ai Academiei Române / Un post de vicepreședinte a rămas vacant
Sursa foto: Inquam Photos
Ascultă articolul

Academicienii Nicolae Zamfir, Wilhelm Dancă și Gabriela Marinoschi au fost aleși astăzi în funcțiile de vicepreședinți ai Academiei Române. Nicolae Zamfir a fost ales cu 136 voturi pentru al doilea mandat de vicepreședinte, Wilhelm Dancă a fost ales cu 117 voturi și Gabriela Marinoschi cu 114 voturi pentru primele mandate în această poziție.

- articolul continuă mai jos -

Un post de vicepreședinte a rămas vacant, întrucât niciunul dintre candidații rămași în cursă nu a întrunit numărul de voturi necesar în al doilea tur, a anunțat Academia Română într-un comunicat remis Edupedu.ro.

„Pentru ocuparea celui de-al patrulea loc de vicepreședinte al Academiei Române se va organiza o nouă sesiune de alegeri, după un calendar care urmează a fi stabilit. Mandatul vicepreședinților, asemenea mandatului de președinte al Academiei Române, are o durată de patru ani, iar un membru titular poate deține această funcție de două ori”, precizează instituția.

În alegerile de astăzi, 29 aprilie 2026, pentru cele 4 poziții de vicepreședinte al Academiei au candidat academicienii Nicolae Zamfir, Wilhelm Dancă, Victor Voicu, Ioan Dumitrache, Gabriela Marinoschi și Dumitru Murariu.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole