Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un consilier principal al preşedintelui Turciei i-a comunicat luni omologului său american că Ankara doreşte măsuri concrete în legătură cu ceea ce numeşte „organizaţii teroriste” din Finlanda şi Suedia înainte de a lua în considerare candidaturile lor la NATO, informează Reuters, care citează preşedinţia turcă, potrivit Agerpres.
Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Jake Sullivan, şi Ibrahim Kalin, consilier-şef pentru politică externă al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, au discutat despre NATO şi războiul din Ucraina, conform unui comunicat al preşedinţiei turce.
Ankara se opune aderării celor două ţări la Alianţa Nord-Atlantică pe motiv că acestea găzduiesc persoane care au legături cu gruparea militantă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi alte persoane pe care le consideră terorişti şi pentru că Finlanda şi Suedia au oprit exporturile de arme către Turcia în 2019.
În comunicatul preşedinţiei turce se arată că Ibrahim Kalin i-a comunicat lui Sullivan că ţările care doresc să adere la NATO trebuie să „internalizeze valorile şi principiile alianţei în materie de securitate şi combatere a terorismului”.
„S-a subliniat că este imperativ ca Suedia şi Finlanda să ia măsuri concrete cu privire la organizaţiile teroriste care ameninţă securitatea naţională a Turciei”, a adăugat acesta.
Suedia şi Finlanda au spus că sunt deschise la dialog şi condamnă terorismul.
Reuters aminteşte că toţi cei 30 de membri ai NATO trebuie să aprobe planurile de extindere a alianţei.
În declaraţii apărute luni în The Economist, preşedintelui Erdogan confirmă angajamentul neschimbat al Turciei faţă de NATO şi cere aliaţilor să îşi concentreze eforturile pe „convingerea” ţărilor candidate.”Insistenţa fără compromisuri ale Suediei şi Finlandei de a adera la alianţă a adăugat un punct inutil pe agenda NATO”, a spus el.”Nu există nicio autoritate în Ankara căreia să i se poată spune ce să facă de către nicio ţară care nu este dispusă să lupte împotriva terorismului”, a subliniat şeful statului turc.
Sursa foto: Pixabay.com
Turcu i ferm pe pozitii!!!
Turcu i ferm pe pozitii!!!
Iar Turcia ar trebui sa respecte drepturile omului ca sa mai fie membra a NATO, nu?