Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sergio Busquets și Jordi Alba se retrag din fotbalul profesionist după ce au câștigat titlul de campioni ai MLS cu Inter Miami, sâmbătă seară. Cei doi au anunțat în urmă cu două luni că acesta va fi ultimul lor sezon.
Considerați cândva cei mai buni fundaș stânga și mijlocaș defensiv din lume, legendele Barcelonei au jucat ultimul meci din carieră în finala MLS cu Vancouver Whitecaps, câștigată cu 3-1, o încheiere de poveste a unor cariere fulminante. A fost un final absolut poetic – cei doi fotbaliști au ridicat trofeul MLS alături de colegii cu care făceau istorie la Barcelona: Leo Messi, Luis Suarez și Javier Mascherano
Cei doi, în vârstă de 37 de ani (Busquets) și 36 de ani (Alba), au evoluat împreună timp de treisprezece sezoane: mai întâi la FC Barcelona (2012-2023), apoi în Statele Unite (2023-2025). Au împărțit același succes la Euro 2012 cu naționala Spaniei, șase titluri de campioni ai Spaniei, dar și Liga Campionilor cucerită în 2015.
Toată echipa a sperat să-i vadă pe cei doi retrăgându-se cu un ultim trofeu, iar Lionel Messi a accentuat această idee, jucând un rol important în îndeplinerea ei.
„Este special pentru că am ajuns aici împreună încă de la început, noi trei, iar obiectivul, așa cum am spus înainte, a fost acesta: să câștigăm acest titlu, care este foarte important pentru creșterea clubului», a spus Messi pentru ESPN.
„Și sunt cu adevărat fericit că pot pleca în acest fel, sărbătorind un titlu. Sunt cei mai buni prieteni, îi iubesc foarte mult, sunt recunoscător că am împărțit aproape întreaga mea carieră jucând alături de ei și să o închei cu ei în felul acesta. Le doresc tot binele.”