Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fiica lui Florin Oancea, primarul municipiului Deva, a fost depistată pozitiv cu coronavirus. Ea a fost internată, alături de tatăl ei, la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. Soţia edilului şi băiatul lor au avut teste negative pentru coronavirus, relatează News.ro.
Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a anunţat pe Facebook că fiica sa, în vârstă de 19 ani, a fost depistată pozitiv în urma testului pentru coronavirus.
„Am primit în această după-amiază rezultatele testării epidemiologice pentru familia mea. Soţia şi băiatul – rezultate NEGATIVE, deci nu sunt infectaţi cu virusul COVID – 19. Fata mea – din păcate, rezultat POZITIV – şi acum a ajuns alături de mine, la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Şi-a făcut şi un selfie în ambulanţa care a adus-o, făcând semnul victoriei, draga de ea”, a scris Florin Oancea.
Sâmbătă, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, administratorul public, Adrian David Nicolae, şi deputatul Lucian Heiuş au fost confirmaţi cu coronavirus, ei fiind transportaţi la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara unde sunt trataţi. Cei trei au fost în contact direct cu senatorul PNL Vergil Chițac.
Foto: Florin Oancea / Facebook
Articolul continuă mai jos
Se spune ca au fost pe rand in contact direct ! La un moment dat contactul cel mai direct si cel mai spectaculos- spun gurile rele – a avut loc intre fica primarului si Administratorul Public !
Se spune ca au fost pe rand in contact direct ! La un moment dat contactul cel mai direct si cel mai spectaculos- spun gurile rele – a avut loc intre fica primarului si Administratorul Public !