Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sezonul 2026 resetează practic regulile din Formula 1, iar FIA a venit cu noua lege a steagului roșu. Forul de conducere va introduce modificări menite să evite confuzia și întârzierile care au apărut la Imola în sesiunea de calificare, transmite racefans.net.
Context
În acest an, calificările de la Imola au adus o întârziere de peste 25 minute, mulți nervi și frustrări din partea echipelor de pe grila de start.
Concret, după accidentul lui Franco Colapinto din Q1 au apărut steagurile roșii. Problema a apărut atunci când timpul lui Oliver Bearman îi asigura calificarea în Q2, dar acesta nu a mai fost luat în considerare.
Șeful cursei a anulat rezultatul lui Bearman considerând că acesta a trecut linia de sosire după afișarea steagului roșu.
A urmat un adevărat scandal, cu reacții dure din partea echipelor, iar întârzierea a fost una de peste 25 de minute.
Imaginile au arătat că Bearman nu a văzut semnalele de steag roșu decât după ce a trecut linia de cronometrare. FIA a comunicat mai apoi că primul semnal de steag roșu a fost afișat cu trei secunde înainte ca pilotul britanic să încheie turul de calificare.
Pentru a evita situațiile tensionate și întârzierile, FIA a adoptat o nouă regulă pentru steagul roșu.
Astfel, niciun timp pe tur nu va fi luat în considerare dacă este realizat după afișarea primului steag roșu. FIA a introdus în acest sens o clauză în Codul Sportiv Internațional, iar aceasta elimină orice ambiguitate privind validarea timpilor obținuți după afișarea steagului roșu.
Mai mult decât atât, FIA transmite că această modificare nu se va limita doar la calificări, ea urmând să fie valabilă și în antrenamente, dar și în curse.
Orice tur finalizat după afișarea steagului roșu va fi automat invalidat, indiferent de context sau de vizibilitatea semnalelor pentru pilot, transmite sursa citată.
Noua regulă își propune transparență totală și evitarea protestelor și a întârzierilor.
Sezonul 2026 al Formulei 1 va avea 24 de etape și va debuta pe 8 martie, pe circuitul Albert Park din Melbourne. Vor fi la start 11 echipe: numele noi sunt Cadillac și Audi (a preluat Sauber).