
Festivalul Stradivarius Music Nights by The Castle, la castelul Corvinilor
Recitaluri de pian, jazz şi un concert susţinut pe o vioară Stradivarius din anul 1727 se constituie în reperele ediţiei din acest an a Festivalului Stradivarius Music Nights by The Castle, care va avea loc, în aer liber, la castelul Corvinilor, în perioada 12-14 august.
„În perioada 12-14 august 2025, cel mai spectaculos castel medieval din România – Castelul Corvinilor îşi deschide porţile pentru trei seri magice de muzică clasică şi jazz în aer liber. Ediţia a VIII-a propune trei seri memorabile, cu artişti de excepţie, într-un Festival construit din pasiune, viziune şi respect pentru excelenţă”, se arată într-un comunicat al organizatorilor, Asociaţia culturală Dobondi Art, transmite Agerpres.
Festivalul va începe pe 12 august cu un moment în premieră absolută: primul concert la două piane din istoria festivalului, în interpretarea a doi dintre cei mai apreciaţi pianişti ai noii generaţii, Ioan Dragoş Dimitriu şi Cadmiel Botac, laureaţi ai competiţiilor internaţionale de prestigiu, cu prezenţe remarcabile pe scene europene.
„Un recital în care rafinamentul, forţa şi sincronizarea soliştilor se împletesc într-un dialog sonor, de o profunzime rară”, precizează organizatorii.
A doua seară a festivalului se va caracteriza prin libertate, sensibilitate şi improvizaţie prin jazz. Intitulat „Voice for Peace”, recitalul va fi susţinut de Teodora Brody Enache, voce emblematică a jazzului românesc şi internaţional, şi de Martin Melendez, violoncelist cubanez de renume, recunoscut pentru originalitatea expresiei sale artistice.
„Un concept muzical ce transcende genurile, reunind jazz, doină, improvizaţie şi influenţe clasice, într-un apel artistic sincer şi profund pentru pace”, se arată în comunicat.
Seara finală, din 14 august, va oferi un spectacol vibrant: „8 Anotimpuri Vivaldi & Piazzolla”, în interpretarea Rosannei Philippens, violonistă olandeză cunoscută pentru premiile sale, eleganţa şi virtuozitatea interpretativă. Ea va cânta pe vioara Stradivarius „Barrere” 1727, alături de Ansamblul de Coarde al Filarmonica Banatul Timişoara, o formaţie cu tradiţie şi excelenţă în arta interpretativă.
Rosanne Philippens cântă pe o vioară „Barrere” Stradivarius din 1727 datorită sprijinului primit din partea Fundaţiei Elise Mathilde.
„Într-o perioadă în care multe evenimente culturale sunt suspendate din lipsa finanţării publice, Stradivarius Music Nights by The Castle continuă prin forţe proprii, cu sprijinul comunităţii #doArt, al sponsorilor şi al partenerilor săi, să aducă la Hunedoara artă autentică şi întâlniri memorabile între artişti şi public. Deschiderea Primăriei Hunedoara către evenimente culturale de înaltă ţinută artistică ne permite desfăşurarea Festivalului în curtea Castelului Corvinilor”, subliniază organizatorii.
Biletele la festival pot fi cumpărate de pe entertix.ro.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.