Felul în care joacă echipa lor preferată poate suprasolicita creierul marilor fani ai fotbalului, arată un studiu

Ai văzut vreodată un fan al fotbalului înnebunind complet când echipa sa câștigă sau pierde un meci important? De multe ori, aceștia îți vor spune că nu se pot controla, că dragostea lor pentru acest sport frumos preia controlul, făcându-i să acționeze irațional.

Deși poate părea improbabil ca adulții să poată fi înnebuniți de un sport pe care îl pot practica chiar și copiii, un nou studiu neurologic le-ar putea da dreptate – într-o oarecare măsură, scrie Euronews.

Studiul, publicat marți în revista Radiology, a descoperit că anumite zone ale creierului sunt activate atunci când fanii fotbalului își urmăresc echipa, declanșând emoții și comportamente atât pozitive, cât și negative.

Cercetătorii universitari chilieni au utilizat RMN funcțional – o tehnică imagistică prin care este măsurată activitatea creierului prin detectarea modificărilor fluxului sanguin – pentru a studia 60 de fani de fotbal de sex masculin din Chile.

Clasificând fanii ca spectatori, fani sau fanatici în funcție de intensitatea pasiunii lor pentru sport, cercetătorii au analizat activitatea creierului lor în timp ce urmăreau secvențe de goluri din meciuri care implicau echipa lor favorită, o echipă rivală sau o echipă neutră.

Fanatismul a fost cuantificat folosind Scala de fanatism a suporterilor de fotbal, care se bazează pe 13 elemente, inclusiv „înclinația spre violență” și „sentimentul de apartenență”.

Cei considerați „fanatici” erau văzuți ca având o „identificare extremă” cu echipa lor, ceea ce înseamnă că succesul echipei lor le afecta în mod semnificativ identitatea personală.

Câștigul este ca un drog, iar pierderea poate suprima autocontrolul

RMN-urile funcționale au revelat că, atunci când echipa favorită a unui fan înscria împotriva rivalilor săi, se activau regiuni ale sistemului de recompensă al creierului, care sunt asociate în mod obișnuit cu mâncarea, sexul și drogurile care creează dependență.

În același timp, când echipa unui fan suferea o înfrângere semnificativă în fața unui rival, se activa rețeaua mentalizantă a creierului, care este implicată în percepție, și se reducea activitatea în cortexul cingular anterior dorsal (dACC), o regiune a creierului implicată în monitorizarea conflictelor și controlul emoțional.

„Rivalitatea reconfigurează rapid echilibrul dintre evaluare și control al creierului în câteva secunde”, a spus autorul principal Francisco Zamorano, profesor asociat la Universidad San Sebastián din Santiago, Chile.

Aceasta înseamnă că regiunile sistemului de recompensă intră în suprasolicitare atunci când echipele participanților înscriu împotriva rivalilor, în comparație cu aceeași performanță împotriva celor care nu sunt rivali.

Zamorano a remarcat că efectul este cel mai puternic la persoanele extrem de fanatice. Acestea pot avea dificultăți în a-și controla emoțiile atunci când identitatea lor este amenințată, ceea ce ar putea explica de ce persoane altfel raționale pot părea complet diferite în timpul meciurilor.

Cercetătorii afirmă că aceste mecanisme cerebrale nu se limitează doar la fanatismul fotbalistic. Ele se reproduc și în cazul altor tipuri de fanatism, de la religie la politică.

Zamorano a dat exemplul atacului din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA, care, potrivit lui, arată cum fanatismul politic poate depăși normele democratice atunci când un grup cu o identitate comună devine suficient de mare.

„Participanții au prezentat semne clasice de control cognitiv compromis, exact ceea ce studiul nostru a constatat în activarea redusă a dACC”, a spus Zamorano.

Vestea bună este că multe dintre circuitele noastre cerebrale se formează în primii ani de viață, ceea ce înseamnă că există modalități de a preveni ca aceste reacții să ducă la daune ireversibile la vârsta adultă.

„Calitatea îngrijirii, expunerea la stres și învățarea socială modelează echilibrul dintre evaluare și control, care mai târziu face indivizii vulnerabili la apelurile fanatice”, a spus Zamorano.

„Prin urmare, protejarea copilăriei este cea mai puternică strategie de prevenire”.