FCSB o va întâlni joi, 11 decembrie, pe Arena Națională din București, pe Feyenoord Rotterdam în Europa League.
- Meciul dintre FCSB și Feyenoord va începe la ora 22:00, urmând să fie în direct pe Digisport 1 și Prima Sport 1.
De știut înainte de meciul dintre FCSB și Feyenoord
- FCSB are o singură victorie în ultimele cinci meciuri disputate (cu Farul în Superligă), două înfrângeri și două remize.
- De cealaltă parte, Feyenoord are două victorii și trei înfrângeri.
- Cele două formații sunt vecine în clasamentul la comun din Europa League: Feyenoord se găsește pe locul 30, cu trei puncte, iar FCSB pe locul 31, tot cu trei puncte acumulate.
- Ambele echipe stau rău la capitolul defensivă: FCSB a încasat deja 8 goluri în Europa League, iar Feyenoord nouă.
- FCSB a câștigat primul meci din actualul sezon de Europa League (cu Go Ahead Eagles), iar apoi au urmat patru înfrângeri consecutive.
- FCSB și Feyenoord nu s-au mai întâlnit până acum în cupele europene.
- Campioana României s-a mai duelat cu o formație din Olanda în această campanie din Europa League: 1-0 cu Go Ahead Eagles.
- În opt din ultimele nouă meciuri ale celor de la Feyenoord ambele echipe au marcat.
- Darius Olaru este suspendat pentru acest meci, în timp ce de la olandezi lipsesc nouă jucători la nivelul întregului lot: toți sunt accidentați.
- Feyenoord are un lot de jucători cotat de Transfermarkt la €235.53 milioane.
- Quinten Timber și Givairo Read sunt jucătorii cu cea mai mare cotă de piață: câte 25 de milioane de euro.
- De cealaltă parte, FCSB are un lot evaluat de Transfermarkt la €48.43 milioane, iar Darius Olaru are cea mai mare cotă: 7.5 milioane de euro.
- FCSB, echipă probabilă: Târnovanu – Pantea, Radunovic, Graovac, Crețu – Lixandru – Șut – Toma, Florin Tănase – Cisotti – Miculescu (4-2-3-1). Antrenor: Elias Charalambous
- articolul continuă mai jos -
„Ngezana este sută la sută pregătit, este bine. Bîrligea, cu siguranță, nu va juca. Miculescu are șanse mici, dar vom vedea la antrenament, după ce va fi consultat de medici.
Van Persie este un nume mare în fotbal. Eu sunt fan Arsenal, iar Van Persie mi-a plăcut mereu ca jucător.
Acum, asta nu contează, ci contează ce fac echipele noastre. Vom trata meciul cu seriozitate.
Este poate ultima noastră șansă pentru a obține puncte și a rămâne cu șanse de calificare în următoarea fază din Europa League. Feyenoord este o echipă care are un stil de joc ofensiv. Au calitate individuală, i-am analizat. Am văzut că ambele extreme sunt foarte rapide unu contra unu” – Elias Charalambous.
FCSB, programul meciurilor din Europa League
- 25 septembrie 2025, 19:45 / Go Ahead Eagles – FCSB 0-1
- 2 octombrie 2025, 19:45 / FCSB – Young Boys Berna 0-2
- 23 octombrie 2025, 19:45 / FCSB – Bologna 1-2
- 6 noiembrie 2025, 19:45 / FC Basel – FCSB 3-1
- 27 noiembrie 2025, 22:00 / Steaua Roșie Belgrad – FCSB 1-0
- 11 decembrie 2025, 22:00 / FCSB – Feyenoord
- 22 ianuarie 2026, 22:00 / Dinamo Zagreb – FCSB
- 29 ianuarie 2026, 22:00 / FCSB – Fenerbahce.