Home » Articole » PNL Neamţ anunţă că îl susţine pe Ilie Bolojan şi ultimele decizii luate în BPN

PNL Neamţ anunţă că îl susţine pe Ilie Bolojan şi ultimele decizii luate în BPN

PNL Neamţ anunţă că îl susţine pe Ilie Bolojan şi ultimele decizii luate în BPN
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

PNL Neamţ îl susţine pe Ilie Bolojan, dar şi ultimele decizii luate în Biroul Politic Naţional, a declarat, duminică, preşedintele filialei, primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu.

Decizia a fost luată în unanimitate în urma consultării realizate, duminică, în cadrul filialei.

„Nominalizarea colegului nostru Adrian Veştea pentru funcţia de premier este un pas major. Îl cunosc, îl respect şi apreciez activitatea sa politică şi administrativă, iar relaţiile de colegialitate şi amiciţie pe care le-am avut de-a lungul timpului sunt foarte bune. Cu toate acestea, dincolo de persoana sa, modul în care s-a procedat ridică probleme serioase. Faptul că această decizie a fost anunţată fără o consultare reală, extinsă şi prealabilă a structurilor de conducere ne-a luat prin surprindere. Am consultat astăzi organizaţia PNL Neamţ, iar colegii mei s-au pronunţat în unanimitate pentru susţinerea deciziilor luate in ultima perioadă de către Biroul Politic Naţional, dar şi pentru susţinerea preşedintelui PNL, Ilie Bolojan în activitatea sa”, precizează comunicatul de presă semnat de preşedintele PNL Neamţ, Laurenţiu Dan Leoreanu.

- articolul continuă mai jos -

Acesta a subliniat că PNL este puternic doar atunci când funcţionează ca o echipă unită.

„Deciziile majore nu se iau individual şi nu se impun de sus în jos fără dialog intern. O astfel de abordare unilaterală nu face altceva decât să ne fragilizeze şi să arunce PNL într-o zonă de vulnerabilitate majoră, un lucru cu care nu pot fi de acord. Puterea noastră stă în echipă şi în respectul faţă de propriile reguli. Doar uniţi şi corecţi unii cu ceilalţi putem oferi stabilitate României. Respectul pentru colegi, pentru deciziile statutare şi pentru vocea organizaţiilor din teritoriu trebuie să rămână fundamentul pe care construim viitorul Partidului Naţional Liberal şi al României”, a conchis Leoreanu.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole