Home » Articole » FBI concediază agenţi implicaţi în ancheta ce privește dosarele secrete păstrate de Trump după primul mandat

FBI concediază agenţi implicaţi în ancheta ce privește dosarele secrete păstrate de Trump după primul mandat

687
FBI concediază agenţi implicaţi în ancheta ce privește dosarele secrete păstrate de Trump după primul mandat
Sursa foto: Facebook FBI – Federal Bureau of Investigation
Ascultă articolul

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din Statele Unite a concediat cel puţin şase agenţi implicaţi în ancheta din 2022 privind dosarele secrete păstrate de preşedintele Donald Trump la reşedinţa din Mar-a-Lago după primul mandat la Casa Albă, afirmă miercuri presa americană preluată de agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Trump a fost anchetat la nivel federal pentru că nu a restituit conform legii dosarele respective la Arhivele Naţionale; în cadrul investigaţiei, FBI i-a percheziţionat reşedinţa din Florida.

- articolul continuă mai jos -

Kash Patel, susţinător al preşedintelui numit director al FBI în urmă cu un an, a fost cel care a ordonat concedierea agenţilor, afirmă mass media.

FBI a refuzat să comenteze la solicitarea AFP.

Asociaţia agenţilor biroului a confirmat că au avut loc concedieri, dar nu a precizat câte. Organizaţia a condamnat într-un comunicat încălcarea „drepturilor la o procedură normală a celor care îşi riscă viaţa pentru a proteja” Statele Unite. „Aceste măsuri slăbesc Biroul, lipsindu-l de cunoştinţele unor experţi şi destabilizând personalul, ceea ce subminează încrederea în conducere şi compromite capacitatea de atingere a obiectivelor de recrutare, expunând astfel naţiunea la un risc mai ridicat”, arată structura din care fac parte atât agenţi activi, cât şi foşti angajaţi ai FBI.

Conform procurorilor, în dosarele provenite de la Pentagon şi CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) păstrate de Trump se găseau documente confidenţiale privind domeniul nuclear şi apărarea SUA.

În iulie 2024, în timpul preşedinţiei lui Joe Biden, judecătoarea federală Aileen Cannon, numită de Trump în primul mandat, a anulat procedura împotriva acestuia pe motiv că numirea fostului procuror special Jack Smith la conducerea anchetei a fost neconstituţională. Departamentul Justiţiei a făcut apel împotriva deciziei magistratei, însă a renunţat la proces după victoria lui Trump în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024.

Trump a susţinut că nu a comis nicio ilegalitate. El a criticat de multe ori anchetele FBI, în special cele împotriva sutelor de susţinători ai săi care au luat cu asalt Capitoliul din Washington, sediul Congresului SUA, în 6 ianuarie 2021.

În septembrie anul trecut, trei şefi din FBI concediaţi brusc i-au intentat lui Patel un proces civil pentru „politizarea” Biroului cu scopul de a-i face pe plac preşedintelui. Ei au afirmat că au fost sancţionaţi în special pentru că s-au opus concedierii unor agenţi doar pe motiv că erau consideraţi insuficient de aliniaţi la priorităţile noii administraţii conduse de Trump sau fiindcă fuseseră acuzaţi public de susţinători ai acestuia.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole