G4Media.ro

Farul Constanța s-a calificat în turul al treilea preliminar al Europa Conference…

Sursa foto: Facebook/Farul Constanta

Farul Constanța s-a calificat în turul al treilea preliminar al Europa Conference League, după ce a câștigat cu 3-2 returul cu FC Urartu

Echipa Farul Constanţa s-a calificat în turul al treilea preliminar al Europa Conference League la fotbal, după ce a învins echipa armeană FC Urartu cu scorul de 3-2 (0-1), joi seara, pe Stadionul Urartu din Erevan, în manşa secundă a turului al doilea preliminar, scrie Agerpres.

Campioana României merge mai departe după două victorii cu acelaşi scor, 3-2.

Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a făcut o primă repriză foarte slabă la Erevan, a fost condusă cu 2-0, prin golurile marcate de Nana Antwi (11) şi Leon Sabua (47), dar a revenit spectaculos şi s-a impus prin golurile reuşite de Dragoş Nedelcu (53) şi Denis Alibec (57, 90+2).

Urartu a controlat jocul în prima parte, iar cea dintâi ocazie a venit în min. 8, când Margarian a şutat pe lângă vinclu de la 20 de metri. În min. 11, gazdele au deschis scorul, prin Nana Antwi, aflat liber la 20 m, cu şut la colţ.

Prima tentativă ofensivă a constănţenilor a venit în min. 14, când Alibec a avut o încercare de lob, dar fără emoţii pentru portar.

Armenii au continuat să preseze şi au mai trimis o dată balonul în plasă (22), prin Maksimenko, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Portarul Aioani s-a remarcat (34) la şutul lui Grigorian la colţul scurt.

Rivaldinho a trecut pe lângă egalare (36), după o intercepţie în careul gazdelor, dar a şutat pe lângă poarta goală din unghi.

Ultima ocazie a primei reprize a fost ratată de Sabua (42), care a reluat din voleu peste poartă la centrarea lui Salou.

FC Urartu s-a desprins în debutul reprizei secunde (47), când şutul lui Maksimenko a fost respins de Aioani, iar Sabua a reluat simplu în plasă.

Acest gol a trezit-o pe Farul , care a marcat de două ori în cinci minute, prin Nedelcu (53), după un corner executat de Alibec şi deviat de un fundaş de la Urartu, şi prin Alibec (57), lansat excelent de Mazilu.

Farul a controlat jocul în continuare, dar şutul lui Kiki din colţul careului mare a fost respins de Melihov (58). Apoi, Băluţă (63) a şutat din interiorul careului, pe lângă poartă. Mazilu a avut o acţiune spectaculoasă (73), dar Artean a trimis telefonat şi un fundaş a respins de pe linia porţii. Mazilu (82) a şutat slab din afara careului, fără emoţii pentru portar.

FC Urartu a presat în ultima parte a meciului, dar Farul s-a apărat exact şi a dat lovitura pe contraatac, prin Alibec (90+2), lansat magistral de Băluţă.

Farul a mai ratat o ocazie uriaşă, prin Mazilu (90+8), cu poarta goală, după cursa lui Kiki.

Aioani a salvat victoria (90+10), respingând mingea trimisă de Piloian, la ultima fază a gazdelor.

Farul Constanţa va juca în turul al treilea contra formaţiei FC Flora Tallinn. Campioana Estoniei a fost eliminată din primul tur preliminar al Ligii Campionilor de Rakow Czestochowa, campioana Poloniei, cu 1-0 şi 3-0.

Farul va juca acasă prima manşă, pe 10 august, iar revanşa va avea loc în Estonia, pe 17 august.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...