Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Au fost date jos boxele teraselor din Centrul Vechi, transmite Primăria Capitalei, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio București.
Boxele montate la exteriorul teraselor şi restaurantelor din Centrul Vechi au fost îndepărtate, în urma unor controale efectuate de Poliţia Locală. Peste 50 de localuri au fost verificate, iar acţiunile continuă, potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a PMB.
“Am dat jos boxele din Centrul Vechi! Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a fost în control, le-a pus în vedere că liniştea riveranilor trebuie respectată şi s-au conformat. Boxele nu mai există prinse la exterior! În ultimele zile, poliţiştii locali au verificat peste 50 de terase şi restaurante. Continuăm controalele şi nu facem rabat de la reguli. Amenzile ajung la peste 60.000 de lei”, transmite sursa citată.
De asemenea, Poliţia Locală a Capitalei precizează că trei sferturi dintre terase şi restaurante s-au conformat în urma acţiunilor de control.
“În ultimele zile au fost verificate peste 50 de terase şi restaurante. Trei sferturi dintre locaţii s-au conformat deja şi au demontat boxele amplasate la exterior. Pentru restul, procesul este în curs – monitorizăm îndeaproape şi revenim acolo unde e nevoie. Mesajul rămâne acelaşi: spaţiul public trebuie respectat, iar confortul locuitorilor nu e negociabil”, a transmis Poliţia Locală.
Pe 25 aprilie, primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, informa că programul ‘Străzi deschise’ va continua şi în acest an, dar va fi ‘mai liniştit, cu mai puţini decibeli’, cu ‘mai multă relaxare, plimbare şi mai puţine boxe’.
El menţiona că nu vor mai fi avizate ‘concertele privaţilor care fac bani mulţi pe timpanele oamenilor’ din zona Kiseleff.
O sa ajungem o țară monotonă!!Înainte lumea se distra pe muzica si era veselie, acum toti culți au venit să zica ei ca ii deranjează muzica.Înainte prin ani 2000 răsuna muzica si lumea era vesela acum….Toata lumea cand aude putin de muzica , politia vine.Foarte urat ceea ce se intampla intr o tara care chiar este frumoasa dar noi o facem monotonă!