Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fântânile arteziene din Brașov nu funcționează în această vară din cauza lipsei procedurilor pentru mentenanța lor, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.
„Încă nu s-a finalizat procedura privind reparația și mentenanța fântânilor, astfel încât nu putem să le pornim. Sperăm să se finalizeze cât mai repede această procedură. Au fost și mulți concurenți. După ce vom semna contractul și vor fi făcute reparațiile necesare, vor fi puse în funcțiune”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Acesta mai spune că achiziția s-a prelungit mult mai mult decât estimările inițiale, astfel că, în acest moment, funcționează doar cișmelele de apă.