Home » Articole » Fake News dezmințit de Ministerul Apărării: O știre falsă distribuită pe platforma X anunța că o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române ar fi bombardat o grupare de forțe rusești, în apropiere de Herson

Fake News dezmințit de Ministerul Apărării: O știre falsă distribuită pe platforma X anunța că o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române ar fi bombardat o grupare de forțe rusești, în apropiere de Herson

Fake News dezmințit de Ministerul Apărării: O știre falsă distribuită pe platforma X anunța că o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române ar fi bombardat o grupare de forțe rusești, în apropiere de Herson
sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a dezmințit, luni, o știre falsă distribuită pe platforma X potrivit căreia o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române ar fi bombardat o grupare de forțe rusești, în apropiere de Herson.

„Vă semnalăm o știre falsă apărută pe un cont din platforma X (fostă Twitter), care pretinde că o aeronavă F-16C din dotarea Forțelor Aeriene Române ar fi decolat sâmbătă, 27 ianuarie de pe Baza 86 Aeriană din Constanța și ar fi bombardat, la ora 03:22, o grupare de forțe ale Federației Ruse din apropiere de Herson.

- articolul continuă mai jos -

În mod evident, afirmația de mai sus este absurdă nu doar pentru un specialist în aviație, ci și pentru publicul larg. De altfel, o mare parte a utilizatorilor platformei a identificat corect dezinformarea, în comentarii lăsate în subsolul postării.

Iată câteva dintre elementele principale care devoalează acest fals menit să inducă îngrijorări nejustificate: Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă” este dispusă la Borcea, jud. Călărași, nu la Constanța, iar Forțele Aeriene Române nu au în dotare aeronave F-16 în varianta C, ci aeronave în varianta constructivă A/B, modernizate la standardul MLU 5.2 și MLU 6.5. În plus, în perioada indicată de această așa-zisă „știre”, Forțele Aeriene Române nu au executat zboruri cu aeronave F-16.

De la declanșarea invaziei ilegale a Federației Ruse în Ucraina, România, ca parte a Alianței Nord-Atlantice, a acționat prin măsuri de consolidare a posturii de apărare și descurajare, de natură strict defensivă și proporțională cu nivelul potențialelor amenințărilor la adresa securității regionale, cu respectarea strictă a dreptului internațional.

Ministerul Apărării Naționale va reacționa cu promptitudine pentru devoalarea oricărei încercări de dezinformare de genul celei semnalate mai sus. Mulțumim, în mod deosebit, reprezentanților presei din România, care ne-au contactat pentru clarificarea cu celeritate a situației de fapt”, precizează MApN.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole