Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Partidul de extremă dreaptă a lui Marine Le Pen (RN) dorește ca Franța să redeschidă bordelurile, gestionate direct de prostituate, informează Politico.
Partidul va depune în curând un proiect de lege care să permită redeschiderea bordelurilor sub formă de cooperative, a declarat deputatul RN de frunte Jean-Philippe Tanguy, într-o serie de interviuri acordate presei franceze.„Prostituatele ar fi împărătese în propriul lor regat”, a declarat Tanguy pentru postul de radio francez RTL. El a adăugat că a redactat deja un proiect de text, care este susținut și de Le Pen.
Bordelurile au fost interzise în Franța în 1946. Conform legislației franceze, prostituatele pot în continuare să-și ofere serviciile, dar o lege din 2016 promovată de Partidul Socialist pedepsește clienții cu o amendă de 1.500 de euro.
Propunerea a reaprins dezbaterea în Franța cu privire la legalizarea prostituției. O dezbatere similară a apărut și în alte țări ale UE. În Italia, de exemplu, politicienii din coaliția de guvernare a Giorgiei Meloni sunt, de asemenea, în favoarea redeschiderii bordelurilor și a reglementării prostituției, dar, deocamdată, aceste propuneri nu au fost puse în aplicare. Cotidianul francez Le Monde a fost primul care a relatat despre planurile lui Tanguy.
Na, belea, oare suveranistii nostri puritani ce-or zice?
Ce nu se poate interzice la modul real trebuie legalizat. Poate asa se mai reduc si cazurile de trafic de fete/femei precum si omorurile asociate.