
Exploatare ilegală de sute de mii de tone de minereu în Arad. Procurorii anchetează un prejudiciu de peste 5 milioane de lei adus statului
Procurorii arădeni fac cercetări după ce o firmă ar fi exploatat ilegal sute de mii de tone de minereuri în zona localităţii Şofronea, pe o suprafaţă de aproximativ 94.000 de metri pătraţi, iar prejudiciul adus statului din evaziunea fiscală depăşeşte cinci milioane de lei, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, două persone şi o firmă sunt cercetate pentru evaziune fiscală, executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă şi încălcarea obligaţiilor de desfiinţare a lucrărilor şi aducerea terenului la starea iniţială.
„Cele două persoane fizice, în calitate de asociaţi şi administrator ai unei persoane juridice, au exploatat cantitatea de 639.675, 87 tone (402.059 mł) agregate minerale în afara perimetrului autorizat, fără a deţine permis de exploatare, respectiv autorizaţie de mediu, de pe un teren aflat în extravilanul localităţii Şofronea, în suprafaţă de 94.332 metri pătraţi, agregate minerale care au fost ulterior comercializate, omiţându-se evidenţierea în actele contabile ori în alte documente a operaţiunilor comerciale sau a veniturilor astfel realizate”, se arată în comunicat.
Procurorii menţionează că prejudiciul este de 5.499.817 lei, fiind compus din taxe şi impozite neachitate.
„După exploatarea ilegală a agregatelor minerale, terenul nu a fost adus la starea iniţială. Potrivit raportului de expertiză geologică, costul refacerii factorilor de mediu afectaţi de exploatarea ilegală a agregatelor minerale de pe respectiva suprafaţă de teren este de 825.876, 3 euro”, se mai arată în comunicat.
În acest caz, au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra bunurilor celor două persoane vizate şi firmei implicate şi asupra sumei de 4.524.375 lei.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.