G4Media.ro

EXCLUSIV Vârsta reală de pensionare în România este cu cinci ani mai…

EXCLUSIV Vârsta reală de pensionare în România este cu cinci ani mai mică decât cea prevăzută de lege / Aproape două treimi dintre cei care s-au pensionat anul trecut aveau sub 65, respectiv 61 de ani

Vârsta reală de pensionare în România este de 60 de ani și jumătate în cazul bărbaților și 58 de ani și 4 luni în cazul femeilor, cu aproximativ 5 ani mai puțin decât limitele de vârstă prevăzute de lege, se arată într-un răspuns transmis de Casa Națională de Pensii la solicitarea G4Media.ro.

Potrivit legii 263 din 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, vârsta standard de pensionare a fost în 2019 de 65 de ani în cazul bărbaților și de aproximativ 61 de ani în cazul femeilor (femeile vor ajunge la vârsta standard de pensionare de 63 de ani în 2030).

Sursa: Casa Națională de Pensii Publice

Cifrele din 2019:

  • total beneficiari – 168.011, din care:
    • 140.210 persoane pensionate
    • 27.801 pensii de urmaș
  • beneficiari pensii limită de vârstă – 60.030 persoane, din care:
    • 27.222 bărbați
    • 32.808 femei
  • persoane pensionate înaintea împlinii vârstei standard – 80.105 persoane, din care:
    • 49.340 bărbați
    • 30.765 femei

Din totalul celor 140.210 persoane care au ieșit efectiv la pensie anul trecut, aproape două treimi au făcut acest lucru fără a fi împlinit vârsta standard de 65, respectiv 61 de ani. Mai exact, s-au pensionat anticipat 80.105 români, în vreme ce doar 60.030 au așteptat împlinirea vârstei legale.

Astfel, cei mai mulți dintre bărbații ieșiți la pensie mai devreme în 2019 au putut face acest lucru deoarece au fost încadrați în grupele I și II de muncă, ceea ce le-a permis o retragere anticipată din activitate. Au fost 18.694 de bărbați în această situație și 6.296 de femei.

Pe locul doi în topul motivelor pentru care românii se pensionează mai devreme se află invaliditatea, 32.125 de persoane retrăgându-se anul trecut din activitate din această cauză.

Nu în ultimul rând, alte două motive de ieșire mai devreme din activitate sunt pensionarea anticipată și pensionarea anticipată parțială. 22.990 de femei și bărbați s-au pensionat în 2019 în baza acestor prevederi legale.

Ce este pensia anticipată (conform legii 263 din 2010):

  • Articolul 62(1): Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de prezenta lege.

Ce este pensia anticipată parțială:

  • Articolul 65(1): Pensia anticipată parțială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum și celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.

Potriviti Casei Naționale de Pensii Publice, în România sunt 4.672.322 de pensionari, iar pensia medie a fost în 2019 de 1.247 de lei / lună.

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

23 comentarii

  1. pai nu aveti decat sa eliminati exceptiile care au ajuns regula dupa cum citim. ei vorbesc de marirea varstei, in loc sa taie „exceptiile”. prea multe permisiuni. dar ulterior vrem crestere de 40%…..pe spinarea alora care sunt inca la serviciu.

    • Vor sa creasca varsta de pensionare pentru „fraierii din privat”, sa munceasca pentru a tine in spate bugetul, pentru cei de la stat se vor gasi in continuare metode de pensionare anticipata si motive de pensii speciale.

    • Romania face tot posibilul sa alunge oamenii muncitori.

  2. Daca tot e un articol exclusiv si exceptional, trebuie analizata si cauza pentru care se iese la pensie atat de devreme. Nu cumva pentru ca daca ai trecut de 50 de ani nu-ti mai deschide nimeni CV-ul? Iar la 60 deja e imposibil sa te angajezi? Si asa se ajunge la pile si pensionari anticipate.

  3. Le doresc tuturor sa se bucure linistiti de viata.
    Insa, din pacate, stressul, sistemul de sanatate, conditiile de viata, alimentatia, fumatul, alcoolul, etc, fac ca speranta de viata in buna stare de sanatate, sa fie mica, in Romania.
    A munci, nu este necesar. Ne „vindem” forta de munca, intelectul si capacitatile, pentru o suma de bani. Munca nu „inobileaza omul”, ci ucide omul. Scoala, cititul, calatoriile, contactul cu alte popoare, cultura, inobileaza omul.
    Din pacate, majoritatea, nu au de ales si trebuie sa munceasca, neavand resursele banesti necesare.

    • De acord cu tot ce ati spus. Asa-i ne vindem forta de munca, dar la un pret foarte mic. Eu lucrez la o intreprindere din Resita care a fost odata mandria Banatului. Acum este pe butuci. Mai vin comenzi, dar in general managerii asteapta sa le vina comenzi si nu cauta si alte modalitati de redresare. Salariul este foarte mic. Mai am cateva luni pana la o pensionare normala, dar imi este tot mai greu sa vin la lucru. Interesul tuturor sefilor este ca inexistent. Mi-a placut sa vin la lucru, mi-a placut ce am facut, dar mediul stresant, fara sperante ma determina sa renunt. Senzatia mea este ca in general in Romania nu se doreste sa mai fie meseriasi. Se doreste sa fim doar cumparatori, sa lucram doar munca necalificata.

  4. Pun aici un comentariu legat de judecatoarea din Bicaz, intrucat, si pe articol si pe drept la replica, ati blocat comentariile.
    Realitatea e ca, dornici de a promova asemenea stire de scandal, v-ati repezit sa publicatii niste afirmatii indoielnice, fara sa aveti decenta sa vorbiti si cu impricinata.
    Dupa dreptul dumneaei la replica, se pare ca ati cam luat-o in bot dar bineinteles ca nu ma astept sa va cereti scuze cuiva. Ceea ce va descalifica inca o data si arata ca sunteti dispusi sa coborati nivelul tot mai jos. Amatori pusi pe capatuiala pe baza de click-uri, si voi…Mare dezamagire.

    • Intr-adevar, mare mizerie… Si nu spun asta legat de persoana in cauza (am citit si asa-zisa stire si dreptul la replica – dar asta e tot ce stiu despre caz). Pur si simplu, incurajarea acestui tip de „jurnalism”, plus a acestei tehnici de „promovare” a comentariilor/comentatorilor din subsol (fara o minima moderare/analiza) sunt extrem (dar extrem!) de toxice pentru scopul publicarii in sine (daca este vorba despre un scop onest – daca nu, clar este o ticalosie!): informarea in interes public. Si stiu ca atat Dan Tapalaga, cat si Cristian Pantazi sunt sustinatori ferventi ai jurnalismului de calitate. Cum e posibil? Ma depaseste…

      Cu atat mai mult cu cat nici Dan nici Cristi nu raspund acestor ingrijorari legitime.

      Parerea mea? Ar tebui promovata o legislatie specifica (stiu, da, da, iar legi, iar control de stat, sanctiuni… libertatea de exprimare etc, etc.) prin care site-urile sa fie obligate sa ANGAJEZE personal calificat care sa modereze/elimine/baneze comentariile cu continut „hate”. De tip aluziv-pornografic (in special mascat sub forma „coor”, „mui3” „poola” „pi3zd3” etc.), dar si injurios (prostule, frustratule, boule – inclusiv „v-ati luat-o-n bot” din textul tau), umilitor, uneori de-a dreptul dement (coprofag, necrofil, scatologic etc). Nu de tip „fake-news” pentru ca ar fi imposibil (adica e usor, sub protectia anonimatului, sa inventezi „fapte”, sa faci asocieri false etc.).

      De fapt, situatia este foarte asemanatoare cu „revenge-porn”… Cu diferenta ca in celelalte cazuri este doar vorba doar despre”revenge”. Alteori sunt cazuri clinice de oameni cu probleme psihiatrice. Trist.

      Parca ne-am intors cu 10 ani in urma, pe vremea cand toti psihopatii isi deversau mizeria din creieri si aruncau cu mizerii pe toate forum-urile.

  5. Bună ziua! După cum vedeți, sunt citate niște articole de lege care nu explica foarte clar pentru necunoscători ce înseamnă una și ce înseamnă cealaltă, adică pe românește :ai 30 de ani de munca primești pensie integrală sau ai intre 20-30 de ani de munca,primești pensie anticipată, ai sub 20 de ani de munca,primești pensie parțială sau dacă ai sub 10 ani de munca primești un fel de ajutor de stat dar când ajungi la vârsta pensionării. Problema este ca dacă nu ti-ai luat adeverințele de la locul de munca cum ca în perioada….ai lucrat ,cei de la Casa de pensii nu îți comunica cât timp Îți lipsește pentru variantele exprimate în lege și, te trezești la vârsta pensionarii fără documente ,drept pentru care,cei care ar trebui sa le puna la dispozitie (fiind centralizate conform contribuțiilor plătite de angajator) nu verifica decât documentele puse în dosar (adica la dispoziție ) de către cel care solicita pensionarea!!!!Asta este una din problemele pe care niciun guvern nu s-a obosit sa o rezolve!!!!Și atunci oamenii renunță (dacă nu lucrează consecutiv în aceeași institutie) sa își caute perioadele de munca (mai ales cei care se muta de la locurile de munca sau cei care se muta dintr-un județ în altul).Așteptăm de la Violeta rezolvarea acestei situații nu,controale inopinate în instituții ci,controale în ograda ei!!!!

  6. Madam Ministresa sa NU vorbesca despre Oamenii care AU MUNCIT, nu au taiat frunze la caini in birou, ia sa munceasca Judecatorii sau procurorii sau Politistii cat au MUNCIT astia de care scrieti!!!
    Azi, multi muncesc in Birou toata viata si apoi beneficiaza de Pensionare la 42 de Ani!
    Despre astia sa scrieti, NU depsre amaratii care au DEPASIT cu 8 ANI stagiul de cotizare si au intrat in Pensie anticipata(fara penalizare!), inseamna ca astia au muncit cel putin 43 de Ani barbatii, respectiv peste 39 de Ani femeile!
    Sa munceasca atat privilegiatii sortii de azi, sa ii vedem!!
    Cand ai lucrat in Grupa a 2-a de munca in subteran sau in fabrici chimice sau in otelarii, mai poti munci pana la 65 de Ani?!
    Deci: Oamenii s-au pensionat LEGAL si NU benefiiciind de LEGI SPECIALE pe modelul favorurilorde la Judecatori, procurori, politisti si in general angajati MAI sau MAPN, care TOTI, chiar si cei din Birou, beneficiaza de privilegii!
    Sa munceasca ei in subetran, sa-i vedem muncind pana la 65 de AnI!

    • Aveți dreptate…. Sa spună despre cei care s-au pensionat la sub 50 de ani cu 1000 de euro pensie și au frecat-o toată viata….. Aia care au fost toată viată lor paznici la poarta instituțiilor MAI dar vezi doamne au fost polițiști……..

    • Totusi ceva nu pusca. Nu se poate ca cei care se pensioneaza anticipat sa-i depaseasca ca numar pe „fraierii” care se pensioneaza la limita oficiala. Undeva ceva e putred, ori legea e prea permisiva, ori unii fenteaza sistemul.
      Un mic exemplu e stagiul complet care e 35 de ani. Este EXTREM de usor sa atingi cifra asta, daca nu ai avut perioade foarte lungi de somaj. Chiar si un absolvent de facultate, la 23 de ani, daca de angajeaza imediat si munceste fara intrerupere, ajunge sa-si faca stagiul complet la 58 ani. Cine a muncit de la 19-20 ani e garantat aproape sa se incadreze.
      Banuiesc ca in conditiile actuale ar putea ca mult mai multi sa se pensioneze anticipat, doar ca acestia raman angajati pentru ca inca pot si vor sa munceasca, plus ca doresc un venit superior pensiei.
      Alta problema cu stagiul de cotizare e ca atingerea lui confera doar dreptul pensionarii anticipate. Depasirea lui in limita vartei de pensionare ar trebui rasplatita mai bine, incurajand oamenii sa ramana activi.

    • Perfect adevarat si MORAL.

    • @tiberiu
      Gresit sau, ma rog, incorect pentru cazul unui absolvent de facultate cu studii de lunga durata si/sau doctorat (basca daca are stagiu militar efectuat). Anii aia se adauga la stagiul complet de cotizare.
      Unu la mana. Doi: atat timp cat au fost efectuati anii de cotizare (35) numai este problema nimanui ce decide sa faca omul in cauza. Sa iasa anticipat, sa continue. Sa CUMULEZE pensia anticipata sau la limita de varsta cu salariul. La stat, la privat etc.

      Repet, nu este problema nimanui si nici nu are vreun drept cineva (stat, vecin, comentator sub anonimat sau „formator de opinie”) sa se amstece in decizia individului.

      Aa, ca statul da legi care ii favorizeaza pe unii in dauna altora. Ca statul (recte, politrucii din Parlament) arunca la gunoi cand ii convine, exact principiul contributivitatii. Apoi vrea si banii din Pilonul 2 sa-i arunce pomana contra vot…

      In fine, sunt prea multe de spus… ma opresc aici.

  7. Articol scris de amatori. Aveti idee macar ce sunt grupele? Sau de ce oamenii cu grupa I sau II pot iesi mai repede la pensie?
    Observ ca articolele publicate pe acest site au o calitate din ce in ce mai indoielnica. poate ar fi timpul sa angajati ceva profesionisti (sau sa mai dati afara din incompetenti). Doar zic…

  8. Pai nu e legat totu’ de legea (abrogata) prin care iti plateai cu sute de mil. vechimea ca sa te poti pensiona apriori?? Hai sictir cu readucerea aminte .

  9. „Din totalul celor 140.210 persoane care au ieșit efectiv la pensie anul trecut, aproape două treimi au făcut acest lucru fără a fi împlinit vârsta standard de 65, respectiv 61 de ani’
    Cine a scris acest articol (din caream citat mai sus)daca autorul articolului este cel ce a scris fraza NU STILE LEGISLATIA care reglementeaza iesirea la pensie!
    Femeile ies la 63 de ani varsta de pensionare legala nu la 61 de ani! Aceasta mentiune gresita ma deranjeaza sigur s-ar putea spune „nu citi” da eu cred ca normal este sa se scrie CORECT!
    Va scrie cineva care a iesit la limita de varsta adica la 63 ani si dupa 44 de ani de munca in anul 2016 !
    Deci ori corectati ori faceti in asa fel incat sa nu mai scrieti neadevaruri! Si da, cunosc persoane care au iesit anticipat la pennsie si da, cunosc persoane pensionate medical da nu cu certificat cumparat ci datorita scerozei in placi de la care a orbit initial apoi nu se poate misca decat in carucior de invalizi iar cocoasa imensa care a facut o tanara care arata ca un brad sa arate din cauza bolii ca un semn de intrebare este intradevar dureroasa! Cel mai bine este sa puneti persoane competente care saa scrie articole ca oricum sunt multi care habar n-au cum si cu ce se mananca legea

  10. Pentru o publicațiile cu pretențiile și profilul g4media, mi se pare uluitor să publici o mistificare precum titlul acestui articol, care pune semnul egal între limita de vârstă și varsta „legală” de pensionare. Pensionarea anticipată este perfect legala și accesibilă oricui îndeplinește condițiile, de la stat (fara „speciali”) și din privat. Este o pensie cu penalizare. Se practică și în SUA de la 62 de ani (fată de 67 varsta standard).

  11. Voi chiar ne luați de fraieri?
    Deodată cum a venit PDL PNL US R la a crescut brusc speranța de viață, bolile au dispărut, problemele sau evaporat și oamenii plini de entuziasm și fericire vor sa muncească până la 70 de ani.
    Aceasta guvernare dorește depunerea dosarului de pensie direct la parohie, oficiul cimitire.
    Veti avea aceași soartă ca Macron si Sarkozy. Poporul uita ușor dar iartă greu.
    Hai cu anticipatele, să vedeți surprize.

  12. Bună seara! Cel mai bun sa dea detalii este Emil Boc.El propovăduia Recensământul Natural.Se pare ca îi iese pasenta de aceea cred ca este cel mai bun sa ne lămurească cam cum sta treaba! !!!!

  13. Sant sătul de vorbe, puterea e la ei, dar ce v-a urma!!!!!!! Asa ca aveți răbdare TOVARASI Politicieni, unde ve-ti fugi????????? E aproape.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.