Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Programa de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost aprobată prin semnătura premierului Ilie Bolojan, în calitate de ministru interimar al Educației și Cercetării, și a fost trimisă spre publicare în Monitorul Oficial. Edupedu.ro prezintă conținutul programei pentru profilurile real și uman (filologie și științe sociale) – descarcă mai jos.
Documentul a fost aprobat și semnat de premierul Ilie Bolojan, ministrul interimar al Educației, marți, 17 februarie, în condițiile în care anunțul referitor la programă a fost făcut abia joi seara.
Potrivit documentului, principiul ordonator al conținuturilor este cel diacronic, reflectat mai ales în dinamica formelor literare, a reprezentărilor despre om și despre lume și a contextelor care le generează, precum și în dinamica limbii.