Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Compania care operează Portul Constanța a apelat la servicii de consultanță pentru a stabili cadrul de funcționare a noului Consiliu de Administrație, o premieră pentru Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (CN APMC).
Totodată, compania se pregătește să aleagă un nou șef al Portului Constanța, cursă pentru care sunt vehiculate mai multe nume, unele susținute de conducerea PSD de la București, altele de organizația locală a social-democraților.
Întrebarea principală este dacă Sorin Grindeanu va reuși să-și impună unul din oamenii pe care-i susține, în defavoarea tandemului Felix Stroe-Ion Dumitrache, cei care conduc de facto PSD Constanța, conform surselor Info Sud-Est și G4Media.
Inițiativa de a apela la consultanță externă pentru modul de administrare a Consiliului de Administrație a aparținut șefului Portului Constanța, Mihai Teodorescu, și a fost votată de toți membrii CA, cu o singură excepție, a lui Cătălin Diaconu, care s-a abținut, conform surselor ISE și G4Media.
Conform portalului de achiziții publice, procedura în valoare de aproape 35.000 de euro a fost atribuită în 17 februarie, prin achiziție directă firmei Pluri Consultants Romania, din Prahova.
Obiectul contractului este reprezentat de servicii de consultanță pentru elaborarea componentei de administrare a Planului de administrare al CN APMC:
Conform caietului de sarcini, raportul de consultanță ar urma să stabilească obiectivele strategice şi operaţionale, indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari, precum şi cadrul de monitorizare a performanţei Consiliului de Administraţie.
Firma Pluri Consultants Romania avea în 2024 trei angajați și a obținut, începând cu 2017, peste 300 de contracte cu instituțiile statului, în valoare de peste 7 milioane de lei, conform termene.ro.
Între instituțiile importante cu care societatea a încheiat contracte în special pentru selecția directorilor sunt Transelectrica, Ministerul Energiei, Compania Națională Aeroporturi București, Loteria Română, Portul Constanța, Registrul Auto Român, CFR Călători, Secretariatul General al Guvernului etc.
Firma are sediul în Ploiești, este înființată în anul 2000 și este deținută de Ioana Mădălina Popescu și Constantin Popescu. Aferent anului 2024 firma a raportat o cifră de afaceri de 1 milion de lei, din care profit 435.o00 de lei.
Conform PressHub, firma este una dintre companiile criticate de Radu Miruță pe vremea când era ministru al Economiei, pentru că se ocupă cu recrutarea oamenilor și selecția managerilor companiilor de stat în timp ce completa ”puzzle-ul politic”. Societatea se ocupă și de consultanță pentru Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).
În replică, Ioana Mădălina Popescu, managerul companiei, a declarat la vremea aceea pentru PressHube că înțelege nemulțumirile legate de selecții, dar „recrutarea ține cont de foarte multe legi:
Consiliul de Administrație al Portului Constanța a fost ales la finalul lunii ianuarie pentru următorii patru ani și este dominat politic de aripa Sorin Grindeanu din PSD și nu de aripa locală condusă de facto de oamenii de afaceri Felix Stroe și Ion Dumitrache.
Din noul Consiliu de Administrație al Portului Constanța fac parte următorii administratori definitivi:
În spațiul public au fost speculate mai multe nume care ar putea să preia conducerea Portului Constanța, însă niciunul nu a fost confirmat de sursele G4Media ca fiind ”sigur”, așa cum s-a vehiculat în spațiul public despre anumite persoane.
În acest moment, situația stă astfel: Există mai mulți candidați pentru conducerea CN APMC care au apărut în discuții și sunt luați în calcul, însă în acest moment nu a fost luată o decizie politică și nu este clar nici dacă viitorul șef va fi ales din rândul membrilor Consiliului de Administrație sau va fi propus din afara CA, cum s-a mai întâmplat.
Următorul pas este stabilirea procedurii de alegere a șefului Portului Constanța, iar acest lucru va fi stabilit într-una din următoarele ședințe ale Consiliului de Administrație, prima posibilă fiind vineri, 20 februarie.
Viitorul șef al Portului Constanța nu este obligat de lege nici măcar să aibă studii de specialitate în domeniul maritim sau portuar. Între numele vehicultate confirmate de reporterii G4Media se numără următorii:
Mihai Teodorescu: Actualul șef al CN APMC, în mandatul căruia DNA a făcut cea mai amplă incursiune în instituție și a deschis cel mai recent dosar de corupție care vizează Portul Constanța, cu zeci de inculpați. Venit de la București, unde a deținut mai multe funcții de conducere, cu un portofoliu pestriț de diplome, funcții și specializări, are susținere politică din zona Grindeanu.
Una dintre ipotezele de lucru ar fi ca Teodorescu să rămână în funcție cel puțin până la finalizarea procesului de consultanță acordat de Pluri Consultants și până la soluționarea procedurii de selecție a viitorului șef adică în jur de 6 luni, conform surselor ISE și G4Media.
Lucian Lungoci: Fost contracandidat al lui Felix Stroe la șefia PSD Constanța. A pierdut și a făcut un pas în spate. A avut funcții în instituțiile publice pe vremea administrației Mazăre-Constantinescu. Este unul dintre numele cu susținere semnificativă de la București.
Horia Țuțuianu: Fost președinte al Consiliului Județean Constanța din partea PSD, fost parlamentar PSD, Țuțuianu intrase în dizgrațiile lui Felix Stroe și era apropiat de Sorin Grindeanu care l-a numit de facto consilier al directorului general al Portului Constanța, Mihai Teodorescu, în aprilie 2025. Țuțuianu a revenit recent în tabăra lui Stroe pentru mai multe șanse la șefia Portului Constanța, conform mai multor surse politice.
Dumitru Nancu: În iunie 2025, Nancu a fost numit director financiar al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime (CN APM). Este lector universitar specializat în Finanțe și are două titluri de doctor: Primul în Economie la Universitatea ”Ion Ionescu de la Brad” (Iași, 2005-2008) și al doilea în Securitate de la SRI, Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” (2012-2015).
Cristina Rizea: Fostă membră PLUS / USR / REPER, Rizea este una dintre cele mai zgomotoase voci laudative din plan local la adresa lui Sorin Grindeanu, cu care lasă impresia că are o relație apropiată. A fost vehiculată în spațiul public, la un moment dat, ca fiind favorită în cursa pentru conducerea Portului Constanța, însă sursele ISE nu au confirmat că acest lucru ar fi fost real ci ar fi venit mai degrabă din dorința sa de a ocupa funcția.
Rizea a intrat în atenția presei, între altele, atunci când sub conducerea sa și a directorului comercial George Vișan (anchetat în dosarul de corupție din Portul Constanța) a fost depusă cererea de finanțare pentru amenajarea parcării de TIR-uri, cu documente care conțin informații nereale.
Cristina Rizea avea cunoștință de informațiile nereale din certificatul de urbanism în baza căruia au fost emise toate celelalte documente și avize de specialitate, dar cu toate acestea și-a asumat depunerea cererii de finanțare de 20 de milioane de euro (din totalul de aproape 50 de milioane) către UE. Vezi detalii aici.
Portul Constanța a schimbat 20 de șefi în 32 de ani: Un director rezistă în medie doar 1,6 ani, mai mult însă decât un ministru la Transporturi (1,2 ani în medie). Actualul director, Mihai Teodorescu (40 de ani) a depășit media și conduce portul de peste 2 ani (de la 10 februarie 2024).
Perioada cea mai stabilă, când directorii rămâneau în funcții între 5 și 8 ani a fost cea de început a Portului, de la construirea sa până la finalul celui de-Al doilea Război Mondial. În cei 38 de ani de la construirea portului în timpul primului rege al României, Carol I, până la prăbușirea monarhiei și instalarea comunismului (1909-1947), Portul Constanța a avut 7 directori care au stat în medie la conducerea instituției 5,4 ani.
Instabilitatea a început după instalarea regimului sângeros al lui Gheorghe Gheorghiu Dej și a durat toată perioada lui, cea mai dură și sângeroasă din regimul dictatorial comunist, când conducerile partidului și statului epurau cu ferocitate instituțiile, mediile sociale ”dușmane”, dar și oameni din jurul dictatorilor. În cei 18 ani de conducere (1947-1965), regimului Dej a schimbat 9 directori. În medie, un director rezista în funcție 2 ani.
Conducerea portului a cunoscut o perioadă de stabilitate odată cu venirea lui Nicolae Ceaușescu la conducerea statului și până la căderea comunismului (1967-1989). În cei 22 de ani, Portul Constanța a schimbat doar 3 directori, din care ultimul înregistrează și cel mai lung mandat continuu din istoria portului, de 13 ani, din 1978 în 1991, iar un alt director din această perioadă a condus portul tot timp de 13 ani, cu o pauză de doi ani între mandatul prins în perioada Dej și cel de-al doilea, în perioada lui Ceaușescu.
O instabilitate cronică a cuprins, însă, Portul Constanța după Revoluție. În cei 32 de ani de la prima conducere a portului instalată în democrație și până în prezent (1991-2023), Portul Constanța a schimbat 20 de directori, unii dintre ei rezistând în funcție doar câteva luni. Cele mai lungi mandate sunt de 5 ani (primul director după Revoluție) și, în perioada recentă, doi directori au reușit să rămână la conducerea portului câte 3 ani fiecare. Așadar, media arată că un director de port își păstrează funcția în prezent doar 1,6 ani.
Poate rezolvam si problemele din port daca s-au gasit solutii chiar si la cecereu. Eu v-am zis sa mai aveti putintica rabdare.
PS: Dar oare de era asa ingandurat Sorin, aseara la digi?
Dar de Felix cand vorbim si noi serios?
solutia de a sparge aceste gasti e ca romanii sa constientizeze ca iesind la vot, si votand oameni noi, oameni curati, oameni cu un CV sanatos, oameni care nu sunt din tata in fiu bugetari .. si atunci vom putea auzi despre oameni profesionisti in companii de stat, si atunci vom putea vedea un port in Constanta de nivel European .. in schimb vom avea aceleasi gasti incompetente multumite sa ia niste spagi de la niste transportatori si atat, fara o viziune de dezvoltare , de crestere ..
Găselnița stă tot în lege care nu te obligă să ai studii de specialitate pentru conducerea Portului ConstanțaÎn rest conducerea și membrii CA sunt rezultatul influențelor politice ,portul Constanța fiind fieful PSD,cu o răfuială locală între aripa centrală controlată de Grindeanu și cea locală controlată de Stroe.Interesantă este viziunea firmei ce acordă consultanță care spune că legile de organizare și funcționare a companiei naționale care administrează portul Constanța-obiectiv de importanță strategică majoră sunt făcute de partidele politice și de aceea e firesc să fie numiți oameni politici la conducerea portului Constanța însă nimeni nu poate ști dacă aceștia după numire vor urmări performanța managerială sau pur și simplu vor răspunde comenzilor politice.Dacă firma de consultanță elaborează un Plan de administrare independent,care urmărește administrarea pe criterii de performanță a portului Constanța lucrurile sunt în regulă,dar dacă planul este rezultatul negocierii cu liderii centrali sau locali ai PSD pentru a urmări interese ascunse de afaceri atunci totul continuă în spiritul bunei tradiții românești păguboase.Nu știu ce mă face să cred că așa va fi.
Deosebirea dintre noi și alte țări europene civilizate și democratice este aceea că acolo,după numirile propuse de partide,persoanele numite se debarasează total de obligațiile de partid,devin neutre,independente și slujesc cu obiectivitate și imparțialitate funcția sau demnitatea în care au fost numite.
Mafia Portului Constanța „produce” un jaf de dimensiunea PIB-ului unui sta ceva mai mic.
O parte importantă din bani perge la partid pesedeu peneleu.
Nimeni nu poate deranja tâlharii care jefuiesc averea publică.
Alte măsti,
Aceeasi piesă!
Incompetenta administrarii Portului!
😡
Numai trafiv de influenta politică!