Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Textul suport pentru peste jumătate din cerințele din varianta de rezervă a subiectelor la Limba și literatura română de la examenul de Bacalaureat 2025 a fost un fragment semnat de Nichifor Crainic, unul din ideologii și promotorii extremei drepte din perioada interbelică, potrivit mai multor istorici consultați de Edupedu.ro. Crainic a fost ministru al Propagandei în regimul legionar antisemit condus de Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război. A susținut guvernarea autoritară din anii 1930 și a teoretizat curentul etnocentrist, care miza pe marginalizarea grupurilor etnice și religioase minoritare din România.
Varianta de rezervă a subiectelor de la examenul de Limba și literatura română din cadrul Bacalaureatului 2025, concepută de Ministerul Educației și Cercetării și publicată ieri după-amiază, plasează un text semnat de Nichifor Crainic ca bază pentru mai bine de jumătate dintre cerințele la care absolvenții de liceu au răspuns, în acele licee care au întâmpinat probleme în distribuirea subiectelor inițiale. Ele au fost distribuite în acest caz pentru absolvenți de la real și tehnologic.
Concret, candidații la Bacalaureat au avut ieri, 10 iunie, un text din „Pribeag în țara mea. Sub mască. Memorii. 23 august 1944 – 24 mai 1947” semnat de Nichifor Crainic. La itemul 5 de la subiectul I, absolvenții de liceu a trebuit să comenteze o trăsătură morală reieșită din fragmentul de memorii, iar la subiectul I B – să argumenteze dacă experiențele din copilărie influențează sau nu comportamentul unei persoane, pornind inclusiv de la textul autobiografic dat, al lui Nichifor Crainic.
Contactat de Edupedu.ro, istoricul Mihai Manea a declarat că „ne raportăm la perioada interbelică în care avem mari spirite românești intelectuale – vorbim de Mircea Eliade, Emil Cioran, Nichifor Crainic – care susțin extrema dreaptă. Sigur că în epocă au fost blamate, dar nu la amploarea pe care o dăm astăzi: noi dăm astăzi această amploare din perspectiva prezentului că au susținut extrema dreaptă”.