Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Misiunea Artemis 2 se apropie cu pași repezi, iar pentru prima dată după mai bine de jumătate de secol, oamenii se pregătesc să zboare din nou în jurul Lunii. Nu este o aselenizare, nu este o cucerire — este, mai degrabă, o repetiție. America reînvață cum se ajunge acolo, cum se supraviețuiește acolo, cum se revine de acolo. Numai că, spre deosebire de anii ’60, de această dată nu mai are luxul timpului. China avansează metodic, cu rachete noi, cu bugete generoase, și pare tot mai aproape de un vis care părea imposibil acum nici 10-15 ani. Deasupra tuturor acestor turbulențe plutește o întrebare simplă și incomodă: mai este SUA capabilă să câștige o cursă spațială? Claudiu Tănăselia, fizician în cadrul Institutului de Cercetări pentru Instrumentație Analitică din Cluj, scriitor și jurnalist de știință, crede că răspunsul nu este nici da, nici nu. Lucrurile sunt, spune el, mai complicate decât par. America are know-how-ul pe care China nu îl poate copia. China are coerența pe care America nu și-o poate permite. Iar între cele două puteri se desfășoară, tăcut și metodic, cel mai important proiect al umanității din ultimele decenii. În interviul de față, Claudiu Tănăselia vorbește despre riscurile reale ale misiunii Artemis 2, despre fezabilitatea unei baze lunare, de ce o călătorie spre Marte rămâne deocamdată mai mult vis decât plan, dar și despre motivul pentru care, în ciuda tuturor problemelor, trăim, fără să ne dăm pe deplin seama, într-o eră de aur a explorării spațiale. Citește integral și urmărește interviul video pe TechRider.ro.
„Riscurile de radiații sunt la fel de mari, zic eu, și pe Lună ca și pe Marte.”
Asta a fost punctul unde m-am oprit cu cititul. Afirmatia este descalificanta pentru un fizician.
Dar nu-i mare suparare – atat mai putem noi in ziua de azi.