G4Media.ro

UPDATE Marcel Ciolacu a anulat evenimentul (surse)/ Liderii PSD petrec trei zile…

sursa foto: Facebook/ Marcel Ciolacu

UPDATE Marcel Ciolacu a anulat evenimentul (surse)/ Liderii PSD petrec trei zile în hotelul de 5 stele al lui Gabriel Comănescu, șeful GSP/ Compania petrolieră are datorii la ANAF de aproape 150 de milioane de lei/ GSP a scăpat de o datorie de 1 milion de euro în regimul Dragnea

Liderii PSD vor petrece trei zile la mare, în hotelul de cinci stele deținut de omul de afaceri Gabriel Comănescu în nordul stațiunii Mamaia, în perioada 29-31 ianuarie (luni-miercuri), conform unui mesaj de convocare a social-democraților consultat de G4Media. Este vorba de reuniunile Consiliului Politic Național și ale grupurilor parlamentare PSD.

  • UPDATE 09:50 Liderul PSD Marcel Ciolacu ar fi anulat întâlnirea de la Hotel Vega, conform surselor G4Media. Reuniunile politice ale social-democraților ar urma să aibă loc acum la București, în Palatul Parlamentului. În mod tradițional, această primă întâlnire din an a liderilor PSD avea loc la Hotel Mara, de 4 stele, din Sinaia.

Articolul inițial

  • Întâlnirea social-democraților de la malul mării are loc în trei zile lucrătoare, în timp ce în țară au loc, printre altele, proteste ale fermierilor și transportatorilor, sindicaliștii din Sănătate au strâns peste 50.000 de semnături pentru o grevă generală, iar profesorii au aflat că nu vor primi măririle salariale promise pentru a opri greva de la sfârșitul anului trecut. 

Liderii PSD care vor fi cazați în regim all inclusive în Hotelul Vega al lui Comănescu și într-un hotel alăturat acestuia, Zenith, trebuie să anunțe dacă vin însoțiți de șoferi și vor plăti 1500 de lei/2 nopți de cazare/cameră/regim single.

Toate activitățile vor avea loc în hotelul lui Gabriel Comănescu, singurul hotel de cinci stele din Constanța-Mamaia, care deține una din cele șase plaje blue flag, și includ întâlniri cu organizațiile pe regiuni de dezvoltare, Consiliul Politic Național și reuniunea grupurilor parlamentare.

Gabriel Comănescu deține și compania Grup Servicii Petroliere (GSP) care, în prezent, are datorii la ANAF de aproape 150 de milioane de lei, conform informațiilor de pe site-ul instituției. Și firma care operează Hotelul Vega are datorii de 40,2 milioane de lei, în anul 2022, conform platformei termene.ro.

grup servicii petroliere anaf
sursa foto: Captură site ANAF

Companiei GSP i-a fost ștearsă altă datorie, de 1 milion de euro, în 2016-2017, în vremea regimului Dragnea, atunci când guvernul era condus de facto de fostul lider PSD. RISE Project a arătat că, între 5 și 20 mai 2016, GSP a avut conturile blocate, iar Comănescu a apelat la fostul ministru PSD al Finanțelor, Ionuț Mișa, pe vremea când conducea direcția Mari Contribuabili din ANAF.

  • ”Ionuț Mișa a ridicat sechestrul si a eșalonat datoria pe 30 de luni la o rată de 1 milion de euro. Astfel, ANAF a devenit proprietarul temporar al navei Neptun, evaluată la 37,5 milioane de euro. Pe 20 decembrie 2016, actualul ministru Mișa (ministrul Finanțelor în 2016, pe care Liviu Dragnea îl lăuda numindu-l ”un ministru bun, care muncește”, n.red.) a constatat că Gabriel Comănescu nu s-a ținut de cuvânt și n-a plătit ratele, așa că a anulat înțelegerea inițială. Tot el a căzut însă la pace două zile mai târziu, când a semnat o nouă eșalonare a datoriilor și, în plus, a iertat compania de o altă datorie de peste 1 milion de euro”, scria RISE Project în 2017. Detalii, aici. 

Fostul ministru PSD al Finanțelor Adrian Câciu declara, după demisia lui Lucian Heiuș de la șefia ANAF (mai 2023), că “eficientizarea colectării taxelor și recuperarea întârzierilor sunt strict necesare pentru consolidarea bugetară”.

Și fostul premier Nicolae Ciucă făcea apel la marii contribuabili să-și plătească datoriile: ”Există un deficit în colectare. Deficitul aparține preponderent marilor contribuabili. Fac apel public către marii contribuabili să își plătească datoriile către stat” (aprilier 2023).

La finalul lui noiembrie 2023, G4Media arăta că ANAF l-a transferat pe Ionuț Mișa de la șefia Marilor Contribuabili la conducerea unei alte structuri din instituție.

Înlocuirea a avut loc în contextul apariției unui raport al Curții de Conturi, care acuză conducerea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF că ”pasează responsabilitatea” de a face o inspecție fiscală la o firmă de băuturi alcoolice care are obligațiilor fiscale neachitate la buget de 238 de milioane de lei.

Pe de altă parte, GSP s-a confruntat în nenumărate rânduri și cu greve ale salariaților care acuzau conducerea companiei că nu le plătește salariile luni la rând.

Gabriel Comănescu este și un fost student al actualului primar al Constanței, Vergil Chițac (PNL), pe care l-a susținut puternic în ambele campanii electorale, din 2016, respectiv 2020, în urma căreia Chițac a ajuns primar.

A contribuit Cristian Andrei Leonte

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Deci, un restanțier la ANAF cu sute de milioane de lei dă o masă de pomană ”liderilor psd” și aceștia mai uită de datorii. Cum să le spui ? Ticăloși, excroci, mafioți, etc… ?

    • Le spui simplu, psd-isti.

    • Borfasi. Mai era unu, sef la anpc, care lua masa la amicul sau cu pensiune construita fara avize. Pensiunea a ars, au murit niste oameni, niste copii…cui ii pasa.
      Poporul voteaza usl.

    • „un restanțier la ANAF cu sute de milioane (datorie)” = secu in toata splendoarea ei

  2. Cred ca ii vor ierta si datoria asta, doar n-o sa-i confiste ANAF hotelul.
    Iar el ii va caza si ii va rasfata pe gratis.
    Ca au de unde: din impozitele, taxele, preturile marite si celelalte, pe care le va plati prostimea. Si din imprumuturi.
    Astia sunt ei. Votati-i!

  3. Kiolaniada
    PSD primu’ loc 30%

  4. Pe mine ca cetățean mă interesează de ce nu este executat silit imediat acest GSP cu Gabriel Comănescu al lui pentru toate datoriile care le are la statul român.E clar că s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale ,că de aceea i s-a instituit sechestru asigurator,apoi a făcut din burtă un plan mincinos de eșalonare a datoriilor,pe baza pilelor avute la Ionuț Mișa cu care probabil s-a consultat,pentru a scăpa de sechestru .Bineînțeles că nu a plătit ratele la care s-a angajat prin planul de eșalonare și care este sancțiunea?Culmea ridicolului -i se șterg datorii la stat,două la număr,din care una de un milion de euro,pentru că așa a dorit Ionuț Mișa,omul lui Dragnea,de ,ce să vezi-,,omul care muncește,,.Răspundere penală nuexistă pentru acest Ionuț Mișa ,bine împiciorogat la mari contribuabili în ANAF și abia urnit din post la o altă structura a ANAF în noiembrie 2023?

  5. DL.Ciolacu are o bilă albă,a făcut bine că a anulat reuniunea PSD de la hotelul lui Comănescu,chiar dacă a reacționat astfel în urma dezvăluirilor din presă și ar fi bine să facă demersuri să vadă cine din ariegarda lui aranjase această întâlnire la nivel înalt a liderilor PSD la hotelul lui Comănescu și eventual să aibă grijă pe viitor sau să elimine persoana/persoanele în discuție din anturajul său.Nu-i nimic nelegal să organizezi reuniuni prin achitarea serviciilor la o unitate hotelieră,dar aici contextul organizării lor acolo nu le recomanda.Deși obiceiul era că iarna se merge la munte,iacă el se schimbă subit -anul acesta părea că e mai bine la mare.