G4Media.ro

EXCLUSIV Gelu Diaconu, fostul șef ANAF care a reorganizat Antifrauda, reacție la…

Foto: Antifrauda ANAF / sursa ANAF

EXCLUSIV Gelu Diaconu, fostul șef ANAF care a reorganizat Antifrauda, reacție la redeschiderea birourilor județene: Baronizarea Antifraudei, care este deja puternic infiltrată politic / Argumentele invocate sunt pretexte de tot râsul

Gelu Diaconu, fostul șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) care a reorganizat instituția în direcții regionale pentru e slăbi efectul baronilor locali, a declarat pentru G4Media că reînființarea birourilor județene ale Antifraudei reprezintă ”baronizarea” instituției. ”Antifrauda este deja puternic infiltrată politic la nivelul managementului, așa încât reorganizarea in profil județean nu este decât o măsură de finalizare a acestui proces început in timpul regimului Dragnea”, a spus Gelu Diaconu pentru G4Media.

Reamintim că el a reorganizat ANAF și Antifrauda pe 8 structuri regionale, seființând birourile județene, tocmai pentru ca puternicii baroni locali să nu mai poată influența controalele inspectorilor antifraudă.

Acum, Guvernul a reînființat prin ordonanță de urgență structuri județene ale Antifraudei, în cadrul direcțiilor regionale actuale, motivând că inspectorii pierd mult timp pe drumul către un anumit județ, potrivit Economedia.ro. Proiectul de OUG a fost pus în debztaere publică miercuri noapte, iar joi la prânz guvernul a adoptat ordonanța în ședință. Prin revenirea la structuri județene se revine la modelul Gărzii Financiare, care a fost desființată în anul 2013 din cauză că a avut nenumărate incidente de integritate și era dependentă de factorii de decizie politică județeni.

”Argumentele invocate în sprijinul acestei măsuri (oboseala, pericolul de accidente rutiere etc.) sunt pretexte de tot râsul care ar putea fi folosite și la o viitoare reorganizare în profil municipal, orășenesc sau comunal. În general, măsurile privind combaterea evaziunii clamate propagandistic (digitalizare cu e-factura/e-transport/sigilii inteligente, case de marcat conectate s.a) au efecte nesemnificative in combaterea evaziunii în pofida resurselor uriașe deja cheltuite precum și a poverii administrative insuportabile pusă în sarcina agenților economici. Deprofesionalizarea și politizarea sunt cauze atât de profunde ale lipsei de eficiență a structurilor de control încât baronizarea Antifraudei este doar un alt pas în aceeași direcție”, a mai declarat Gelu Diaconu pentru G4Media.

Structurile teritoriale județene ar urma să devină operaționalizate de la 1 ianuarie 2025, după cum a menționat ministrul Finanțelor Marcel Boloș, la începutul ședinței de guvern.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...