Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un fost judecător de la Curtea de Apel Bacău, Ovidiu Vasilică Pralea, a fost implicat în cursul activității de magistrat și după ieșirea din magistratură într-o situație care ridică semne de întrebare majore, a transmis G4Media.ro o sursă judiciară care și-a asumat rolul de avertizor de integritate.
În martie 2024, un complet de judecată condus de Pralea l-a achitat definitiv pe un fost viceprimar al Municipiului Bacău, Daniel Dragoș Ștefan, trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Co-inculpat era fostul primar Cosmin Necula, ambii fiind condamnați în primă instanță.
În mod curios, înainte de pronunțarea sentinței din apel, Cosmin Necula, a renunțat la judecarea unei cereri de strămutare a dosarului care se afla pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justițiie.

Sursa Foto: Facebook
”Nici eu, nici colegii de la penal, nu am mai întâlnit sau auzit de vreo asemenea situație: ca un inculpat să-și retragă cererea de strămutare!”, a declarat sursa G4Media.ro.
În același an 2024, judecătorul Pralea s-a pensionat, iar în anul următor s-a angajat la o școală bine cotată din Bacău. Șefa Resurselor Umane de la Inspectoratul Școlar Județean, instituție are are în subordine toate unitățile de învățământ din județ, era Mariana Ștefan, soția fostului edil achitat de Pralea cu un an înainte.
Inspectoarea, Inspectoratul și școala lui Pralea au transmis că soția inculpatului Ștefan nu a semnat vreun act legat de angajarea fostului magistrat care, contactat de G4Media.ro, nu a răspuns apelurilor și mesajelor efectuate/trimise în perioada decembrie 2025-februarie 2026. ”Nu cunosc”, a declarat soțul Marianei Ștefan, revenit în 2024 pe funcția de viceprimar al Municipiului Bacău.
Dosarul de la care pornesc suspiciuni asupra imparțialității judecătorului Ovidiu Vasilică Pralea a fost trimis în judecată de DNA în 2019 și incrimina faptul că, în 2017, Cosmin Necula și Daniel Dragoș Ștefan, primul primar, iar al doilea viceprimar al Municipiului Bacău la data faptelor, ar fi săvârșit infracțiunea de participație improprie (sub forma determinării) la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În mod concret, cei doi au fost acuzați că, la data de 10 iulie 2017, într-o ședință a Consiliului Local Bacău, ”cu intenție, i-au determinat pe consilierii locali prezenți să adopte o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general”, hotărâre prin care s-a dispus finanțarea proiectelor depuse de două asociații (cu sumele de 553.000 lei, respectiv 15.000 de lei) deși acestea, în urma punctajului acordat de Comisia tehnică de aplicare a Legii respective, s-au clasat pe locurile 12, respectiv 20, iar proiecte având un punctaj superior au fost respinse.
Dosarul a fost strămutat, pentru judecarea fondului, la Tribunalul Neamț care, în 2023, i-a condamnat pe cei doi inculpați la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Atât Necula, cât și Ștefan au depus apel, care a ajuns la Curtea de Apel Bacău în august 2023. În timpul judecății, Necula a cerut la Înalta Curte de Casație și Justiție strămutarea, cu șanse de reușită, având în vedere precedentul – mutarea fondului de la Bacău la Neamț în 2019.
Cu toate acestea, în octombrie 2023, completul de la Înalta Curte nu a mai judecat solicitarea, luând act de faptul că Necula a retras-o. ”Nici eu, nici colegii de la penal, nu am mai întâlnit sau auzit de vreo asemenea situație: ca un inculpat să-și retragă cererea de strămutare!”, a afirmat avertizorul de integritate care a sesizat G4Media.ro asupra acestui caz.

Sursa Foto: Captură Înalta Curte de Casație și Justiție
Explicația lui Cosmin Necula, în prezent retras din politică, este și ea atipică: ”Avocatul meu depusese solicitarea de strămutare fără știrea mea. Când am aflat, am retras-o și mi-am luat alt avocat.”
În final, în martie 2024, completul condus de judecătorul Ovidiu Vasilică Pralea, secondat de judecătorul Viorel Munteanu, i-a achitat prin decizie definitivă pe ambii inculpați. Rejudecând cauza, cei doi judecători și-au motivat decizia de achitare prin aceea că faptele nu au fost săvârşite cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Sursa Foto: Captură / Portalul instanțelor de judecată
Câteva luni mai târziu, Pralea s-a pensionat, iar din anul următor figura ca profesor la Școala ”Spiru Haret” din Municipiul Bacău.
”Știut fiind că posturile în învățământ se obțin foarte greu, oare cum de el, la un an și câteva luni de la pensionare, a reușit să ocupe postul la școala asta care este în buricul orașului?”, s-a întrebat sursa G4Media.ro. Parte a sistemului judiciar din Bacău, avertizorul a precizat că subiectul acestei angajări a ridicat vii discuții între colegi care s-au întrebat dacă achitarea a fost o etapă dintr-un plan premeditat, încheiat în 2025 cu angajarea lui Pralea ca profesor, în condițiile în care soția inculpatului Daniel Dragoș Ștefan, Mariana, era șefa Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău, instituție cu atribuții în angajările de cadre didactice în unitățile de învățământ din subordine.
Contactată de G4Media.ro, soția viceprimarului inculpat a transmis că ”Nu există un document asumat de Ștefan Mariana în acest sens.”, iar instituția la care a lucrează, la fel ca Școala ”Spru Haret”, au susținut același lucru. Inspectoratul a precizat că Pralea a fost angajat în septembrie 2025, prin decizia directorului unității de învățământ, și predă 14 ore de istorie și 4 de educație socială. Venitul său brut lunar era de 8.029 lei în baza unui contract individual de muncă.
Școala ”Spiru Haret” a menționat că fostul judecător a fost angajat pe orele rămase vacante, dar rezervate prin degrevarea de normă a titularului pe catedra de istorie și educație socială și că ”pentru orele de educație socială, conform legislației în vigoare, nu este necesar modulul pedagogic având în vedere disciplinele studiate în facultate, consemnate în foaia matricolă atașată diplomei. Menționăm că la nivelul municipiului și a județului Bacău există un deficit între numărul catedrelor de istorie și numărul cadrelor didactice calificate.”
Inspectoratul a menționat că, la momentul angajării, Pralea nu deținea certificat de absolvire a modulului psihopedagogic necesar pentru a preda, iar școala nu a justificat cum predă acesta orele de Istorie fără acest document.
Avertizorul a adăugat că după ce G4Media.ro a pus întrebări legate de cazul lui Pralea, colegii din școală au aflat că acesta are pensie mare de magistrat și s-au revoltat, mai alesc că unii dintre ei au fost nevoiți să-și ia ore la alte școli pentru a-și completa norma didactică.
La jumătatea anului 2024, publicația Reporter de Iași dezvăluia că judecătorul Pralea, care avea 49 de ani la acel moment, reușise să obțină, în condiții suspecte, o adeverință care atesta faptul că aproape nouă ani de activitate de la fostul său loc de muncă, în Poliție, reprezentau vechime în magistratură. „Trebuia să mai fie magistrat șapte ani. Este un caz nemaiîntâlnit în Justiție”, declara o sursă Reporter din sistemul judiciar al Curții de Apel Bacău care susținea că Pralea urma să aibă o pensie lunară de circa 25.000 de lei.
Ulterior, Pralea s-a pensionat, iar în 2025 Înalta Curte a decis că perioada în care o persoană a desfăşurat activitate în calitate de avocat, grefier cu studii superioare sau ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, care potrivit dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004 constituie vechime în magistratură, nu poate fi valorificată ca vechime în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat asistent în vederea acordării coeficienților de ierarhizare și plată a drepturilor salariale raportat la această vechime.
Decizia nu s-a aplicat retroactiv, astfel că judecătorul Pralea nu a fost afectat.
Asa se afla la mult timp ce se intampla in spatele justiției (a se citi instantele de judecată) si cum multi judecatori pedepsesc avertizorii in instanță. Integritate nu prea mai exista printre judecatori. Avem multe exemple ciudate cum de fapt are toata presa atâtea achitari ale ICCJ sau ale unor curti de apelncând faptele sunt evidente. Se gasesc tot felul de motivări ciudate ale judecatorilor care reinventează evident Codul Penal. In schimb se gasesc tot felul motivari pentru pedepsirea avertizorilor si eliminarea acestora din instituțiile publice (mai ales). Legea 361/202 pt protectia avertizorilor (care este o lege speciala) este eliminata in instante iar acestea judeca concedierile sau represaliile aplicate avertizorilor dupa legea contenciosului ignorând sau interpretând personal o lege ce transpune Directiva UE 2019/1937 de protectie a avertizorilor de integritate tocmai fiindca majoritatea judecatorilor nu mai stiu ce inseamna aceea integritate si chiar nu le pasă că dau niste sentinte de te doare mintea. Referitor la acest caz, era evident că Necula si Stefan au fost salvati dupa niste motivari de te doare mintea. Cum ca nu stiau ce spune legea (când primarul a terminat dreptul). Ce nu stiti e ca la acea vreme, seful DNA Bacau, Ștefan era si este varul viceprimarului Ștefan. Câte imbârligari in acest dosar. Ne bucuram ca G4Media protejează avertizorii de integritate.
A fost unul din puținii judecători pe care îl regretăm cu toții pentru cum judeca, cum se purta, cum respecta pe cel din fața lui!!! În mod sigur toată această supoziție este o invenție gazetărească!!! Acestui om și judecător NU AI CE SA ÎI REPROSEZI!! 😒
Ovidiu Pralea este un om de o integritate si moralitate cum rar intalnesti ! Pe cine a deranjat, de il improscati cu noroi degeaba?
Mi se pare un scenariu imposibil de anticipat și o încercare fățișă de denigrare din partea unor persoane frustrate care cel mai probabil provin din același sistem.
Toată lumea din Bacău știe ca nu ai ce sa ii reproșezi omului și judecătorului Ovidiu Pralea ! Asa cum toată lumea din sistem știe cine a înscenat aceasta porcărie, aceasta minciuna !
Nu trebuie să fii specialist sau să îl cunoști pe judecătorul Ovidiu Pralea ( a cărui integritate nu poate fi pusă la îndoială) că să îți dai seama că este o poveste inventată, cusută cu ață albă și mizerabilă .Toată lumea și-a dat seama cine e ” sursa”, o rușine a sistemului, un om plin de frustrări .
Un lucru este cert: integritatea dlui Pralea este incontestabila! In schimb, articolul spune multe despre invidia si frustrarea sursei; are un stil inconfundabil, usor de recunoscut.
Lașitatea instituțională și tăcerea complice.
Mirel, stii ce e cel mai trist? Că nici instanta de unde a plecat (curtea) si nici parchetul nu au dat măcar un comunicat de presa în care să spună fix aceleasi lucruri pe care le simtim, le credem si le-am spus și noi aici. Bine că știu să convoace adunari generale pentru tot felul de lucruri nesemnificative (gen apararea pensiilor lor speciale). Pentru povestea asta inventată nu au mișcat un deget, deși știu foarte bine cine este Ovi. La fel de trist e ca niciunul dintre fostii si actualii lui colegi nu au postat aici, CU IDENTITATE REALĂ, măcar un mesaj de susținere! Nu înteleg nici de ce nu s-au mobilizat să ceară colectiv de la G4 identitatea surselor. Cu sigurantă Talalagă nu ar fi avut curajul să-i sfideze nedând curs cererii lor. Curios cum curajul dispare exact când ar fi fost cu adevărat necesar.
Asta doare mai tare decât orice articol! S-au lepădat de el ca Petru de Iisus! Nu le crapă obrazul de rușine! Ce oameni?