Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Update 12.03: O altă candidatură depusă cu susținerea PNL este cea a lui George Sergiu Niculescu, actual secretar de stat la Ministerul Energiei. Niculescu ar fi favoritul pentru postul de președinte ANRE, potrivit surselor G4Media.
Update 12.00: Un alt candidat, susținut de USR, este Radu Porumb, actualul director al Școlii doctorale pentru în inginerie energetică din cadrul Universității Politehnice București
Update 11.32: Controlul politic al ANRE ar urma să revină PNL, conform ultimelor negocieri din coaliția de guvernare, au declarat pentru G4Media surse politice. Potrivit legii, ANRE ar trebui să fie o instituție independentă din punct de vedere politic.
Articol inițial: Candidații pentru șefia Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), arbitrul pieței energiei, sunt programate astăzi de la ora 14.00. Până la ora publicării articolului, nouă persoane și-au depus candidaturile pentru cele patru posturi vacante.
Cele patru posturi vacante sunt: președintele ANRE (ocupat până acum de Dumitru Chiriță – PSD) vicepreședintele ANRE (ocupat până acum de Nagy-Bege Zoltan) și două posturi de membru în Comitetul de reglementare (ocupate până acum de Cornelia Sulger – PSD și Gabriel Gheorghe – PNL).
George Sergiu Niculescu, actual secretar de stat la Ministerul Energiei (susținut de PNL)
Radu Florin Porumb (susținut de USR)
Sorin Bumb, senator PNL, vicepreședintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat
Cornelia Sulger, membru actual al comitetului de reglementare ANRE, fostă candidată PSD la alegerile parlamentare
Scarlat Iriza, fost deputat și senator PSD de Gorj
Gabriela Moroianu, ziaristă, deține site-ul Focus Energetic
Zoltan Nagy-Bege, actual vicepreședinte ANRE, susținut de UDMR
Florențiu Vintilă, actual director în cadrul ANRE
Adrian Borotea, vicepreședintele RWEA (Romania Wind Energy Association), fost vicepreședinte ANRE
Daniel Bogdan, șef serviciu la HIDROSERV
Gheorghe Daniel Gheorghe
Audierile au loc astăzi de la ora 14:00. E posibil ca până la acel moment să apară și alte candidaturi.
Doamna Ziarista zici ca e Sulfina Barbu. Adica tot ceva sulfuros.
Bumb inseamna nasture in Transilvania. Unde camasa intereselor financiaro-mafiote intre P$D si PNL este intr un bumb. Fain.
@Ionut
efectele de la ranga lu Drula se vad in scrisul tau. Dar parca ai mai vrea ?
In esenta, va ajunge la conducere tot un porc din junta militaro-mafiota, indiferent sub ce ‘acoperire’ apare.