Home » Anchete » Europarlamentarul PSD Dragoş Benea, rănit după ce a intrat cu bicicleta într-un autoturism. El susține că o maşină i-a tăiat calea

Europarlamentarul PSD Dragoş Benea, rănit după ce a intrat cu bicicleta într-un autoturism. El susține că o maşină i-a tăiat calea

Europarlamentarul PSD Dragoş Benea, rănit după ce a intrat cu bicicleta într-un autoturism. El susține că o maşină i-a tăiat calea
Ascultă articolul

Preşedintele filialei PSD Bacău, europarlamentarul Dragoş Benea, s-a rănit, miercuri, după ce a intrat cu bicicleta într-un autoturism staţionat, din cauza faptului că un alt autoturism i-a tăiat calea, transmite Agerpres.

Modul în care s-a produs accidentul a fost relatat, pe pagina de Facebook, chiar de Dragoş Benea.

„Am avut ghinion şi noroc în aceeaşi fracţiune de secundă! Domnilor şoferi, oferiţi respect cicliştilor pentru că nu sunteţi singuri pe străzi! În această dimineaţă, în jurul orei 10.50, deplasându-mă pe bicicletă pe raza comunei Gârleni (sat Lespezi), am fost victima unui incident rutier cauzat de un conducător auto imprudent, care mi-a tăiat calea fără să se asigure în vreun fel. Pentru a evita o coliziune cu consecinţe potenţial nefaste, am degajat dreapta instantaneu, intrând în coliziune cu o maşină parcată regulamentar. În urma impactului, ştergătorul lunetei mi-a provocat o tăietură deasupra arcadei stângi. Precizez că rulam echipat corespunzător, cu cască de protecţie şi echipament reflectorizant adecvat”, a relatat Dragoş Benea, citat de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Europarlamentarul a adăugat că a sunat la 112 şi a anunţat incidentul. (Foto: Dragoș Benea / Facebook)

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole