G4Media.ro

Eurodeputații maghiari FIDESZ ar putea fi suspendați din PPE, conform noului proiect…

Eurodeputații maghiari FIDESZ ar putea fi suspendați din PPE, conform noului proiect de reguli impus de conducerea grupului politic european

Membrii partidului maghiar Fidesz ar putea fi suspendați din grupul parlamentar creștin-democratic PPE din Parlamentul European. Conducerea grupului PPE a convenit vineri asupra unui nou proiect de reguli de procedură, care face posibilă suspendarea sau excluderea delegațiilor întregi de europarlamentari, transmite handelsblatt.com, conform dpa.

Grupul PPE urmează să voteze noile reguli de procedură miercuri, iar suspendarea Fidesz ar putea urma în următoarele săptămâni.

O suspendare ar însemna, printre altele, ca eurodeputaților FIDESZ să nu li se mai permită să vorbească în numele grupului politic în plen, să nu mai poată fi nominalizați pentru funcții în parlament etc.

„Grupul parlamentar PPE va introduce instrumentul de suspendare și, așa cum stau lucrurile, îl va aplica europarlamentarilor maghiari”, a comentat politicianul CDU, Daniel Caspary, care conduce delegația germană a PPE. El și-a exprimat dorința ca eurodeputații maghiari ai FIDESZ să clarifice cu liderul lor, Viktor Orban, în viitorul apropiat, dacă doresc să mai rămână în partid. Dacă da, atunci este așteptat din partea lor, un „comoportament corespunzător”.

Pasul trebuie înțeles ca „un braț bine antrenat, dar prietenos, care este întins”, a spus Caspary, conform dpa.

Christophe Hansen – din grupul creștin-democrat luxemburghez, face de mult timp presiuni pentru ca Fidesz să fie expulzat din PPE.

Suspendarea eurpdeputaților FIDESZ va veni probabil în următoarele trei sau patru săptămâni. Apoi, va depinde de modul în care reacționează Orban. După ce formațiunea sa va fi suspendat din grupul parlamentar, Orban ar putea alege încetarea apartenenței la grupului parlamentar PPE. „Acesta ar fi un punct de cotitură major pentru peisajul politic european”, arată dpa.

Partidul Popular European (PPE) este cea mai mare grupare politică din Parlamentul European. De ani de zile, PPE se luptă cu partidul prim-ministrului maghiar Orban. Calitatea de membru al PPE al Fidesz a fost suspendată în 2019 – printre altele din cauza presupuselor încălcări ale valorilor fundamentale ale UE și a atacurilor verbale asupra președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Însă deputații FIDESZ aparțin în continuare grupului parlamentar PPE.

Sursa Foto: Viktor Orban victorios / Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. de vreo cativa abia ba sunt exclusi,ba vor sa plece