Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Deşi rolul preşedintelui țării este în mare parte simbolic în Slovenia, votul de duminică este văzut ca un test pentru guvernul liberal, în contextul crizei cauzate de războiul din Ucraina, relatează news.rom conform AFP.
Un politician populist al opoziției, se află în frunte, potrivit sondajelor de dinaintea alegerilor, însă rivalii săi par să aibă și ei şanse să ajungă la pragul de 50%, ceea ce ar însemna ca peste două săptămâni să aibă loc un al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
Anze Logar (foto sus), fost ministru de dreapta de Externe, este primul în sondajele dinaintea alegerilor, cu 30%, urmat de candidatul centrist independent Natsa Pirc Musar, cu aproximativ 20%, şi de social-democratul Milan Brglez, susţinut de guvern, cu 17%.
În afara celor trei, se mai află pe lista candidaţilor patru persoane.
Slovenia are 1,7 milioane de alegători. Aceştia vor vota pentru a decide succesorul lui Borut Pahor, care se află pe finalul celui de-al doilea mandat de cinci ani.