Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a „felicitat” luni pe Vladimir Putin pentru realegerea sa în fruntea Rusiei şi s-a oferit din nou să medieze în conflictul cu Ucraina, a anunţat preşedinţia turcă, potrivit Agerpres. La rândul său, şeful diplomaţiei ruse a atenţionat împotriva unui „risc de proliferare” a conflictului în regiune.
Preşedintele Erdogan a estimat într-un apel telefonic că „evoluţia pozitivă a relaţiilor dintre Turcia şi Rusia va continua şi a declarat că Turcia este gata să-şi asume un rol de facilitator pentru a determina (Rusia) să vină la masa negocierilor cu Ucraina”, potrivit unui comunicat al preşedinţiei de la Ankara.
Şefului statului turc, care de la debutul războiului din Ucraina încearcă să menţină relaţii bune atât cu Kievul cât şi cu Moscova, şi-a oferit în mai multe rânduri serviciile de mediator pentru o reglementare negociată a conflictului dintre cele două ţări care au, la fel ca Turcia, ieşire la Marea Neagră. La începutul lui martie Erdogan l-a primit la Istanbul pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, o deplasare a preşedintelui rus Vladimir Putin în Turcia prevăzută pentru 9 februarie fiind însă anulată.
Şeful diplomaţiei turce, Hakan Fidan, a subliniat la rândul său luni seara pe postul privat de televiziune CNN Turk că războiul din Ucraina „trebuie să înceteze”.
„De ambele părţi zeci de mii de mame îşi îngroapă copiii. Cele două părţi nu au decât foarte mult de pierdut şi nimic de câştigat”, a insistat el, adăugând că se teme de un „risc de proliferare” a conflictului în regiune.
A vorbi de „trupe europene, de ameninţare nucleară, toate acestea sunt periculoase”, a notat el. „Turcia este una dintre puţinele ţări din NATO care cer pacea. Preşedintele nostru cere pacea”, a mai spus ministrul de externe turc
dictator la dictator se felicita .. problema e ca un dictator e in NATO, iar tradari sunt de cand lumea
Între ei, dictatorii.
L-a felicitat pentru cele 4 procente reale de susținere!
Din pacate, nu aveti dreptate. Sustinerea lui Putin este exact procentul cu care a fost votat.
Erdogan este cel care a acuzat UE ca nu vrea sa primeasca Turcia. Aceste „valori” sunt importate in UE odata cu toti musulmanii
Ce usor se tradeaza Europa cu o strangere de mana cu teroristii .Nu veti intra prea curand in UE .La acest fileu joaca si Ungaria sperand ca la o victorie a rusilor in ucraina sa recupereze transilvania .Politicienii nostrii dorm,pe salarii babane