Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Enel a trimis mesaj către unii clienți că facturile vor întârzia până la mijlocul lunii octombrie, potrivit unui e-mail transmis către o parte dintre clienții companiei.
„Facturile aferente consumului de energie electrică și gaze naturale începând cu 1 septembrie vor fi emise după finalizarea integrării modificărilor în sistemul informatic, ceea ce ar putea duce la emiterea cu întârziere a acestora. Estimăm că vor ajunge la tine începând cu mijlocul lunii octombrie”, potrivit informării Enel.
Conform informațiilor Economedia, unele facturi care conțin consum pe septembrie vor întârzia circa 1-2 săptămâni, apoi se va reintra în ritmul normal.
Citește integral pe economedia.ro