Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Elevii din şcolile din Sectorul 1, părinţii şi profesorii vor beneficia de consiliere pe tema adicţiilor, prin intermediul proiectului „EduHealth – cu, despre şi pentru tineri”, lansat vineri de autoritatea locală, potrivit viceprimarului Sectorului 1, Daniela Stanciu, transmite Agerpres.
Daniela Stanciu a declarat, cu prilejul lansării programului, că proiectul urmăreşte să creeze un cadru cât mai corect şi profesionist de intervenţie în şcoli, în rândul elevilor, pentru a identifica alternative viabile de combatere a adicţiilor de orice fel.
„Am prins această denumire de adicţii, tocmai pentru că în zilele noastre nu mai avem de-a face doar cu droguri, alcool, ci vorbim şi de social media, de pericolele din social media. Vorbim de jocuri de noroc”, a punctat Daniela Stanciu.
La rândul său, Cătălina Constantin, director al Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog, a atras atenţia că sănătatea mintală reprezintă un domeniu vast, din care fac parte şi adicţiile, şi a menţionat că tehnologia nu este adictivă atâta timp cât nu interferează cu nevoile de bază ale oamenilor.
„Tinerii noştri reprezintă viitorul nostru şi trebuie îndrumaţi spre cele mai bune practici care există. Este nevoie de echilibru în viaţa tuturor (…) Trăim într-o lume în care tentaţiile nu sunt doar în stradă, sunt în telefon, în algoritmi, în fericirea măsurată în like-uri”, a afirmat, la rândul său, Luciana Elena Buliga, vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor.
Aceasta a precizat că, vineri şi sâmbătă, la conferinţa „Adicţiile şi sănătatea emoţională a tinerilor în era AI”, cu care a debutat programul „EduHealth – cu, despre şi pentru tineri”, se va discuta despre validare socială, alcool, TikTok, scrolling, inteligenţă artificială, fuga de realitate şi despre bucuria de a fi autentic.
„Se va vorbi, de fapt, despre realităţile pe care tinerii le trăiesc zilnic. Prin discuţiile din aceste două zile, psihologi, şcoală, comunitate, persoane publice transmit un mesaj clar: Nu lăsăm tinerii singuri în faţa algoritmilor, a presiunilor sociale sau a tentaţiilor. Prevenirea nu este doar un concept într-un dosar instituţional şi înseamnă mai mult decât a vorbi despre substanţe. Înseamnă să înţelegem mecanismele validării sociale, presiunea imaginii în faţa grupului, fuga de realitate, dependenţa de tehnologie, nevoia de apartenenţă şi fragilitatea emoţională. Prioritatea noastră este protejarea sănătăţii şi echilibrului copiilor. Aceasta nu este doar o declaraţie de principiu, ci o direcţie strategică, cooperarea între şcoală, familie şi specialişti şi alegerea de a construi o comunitate care nu pedepseşte vulnerabilitatea, ci o sprijină cu grijă şi competenţă”, a spus Luciana Elena Buliga.
Proiectul „EduHealth – cu, despre şi pentru tineri”, dedicat exclusiv tinerilor din învăţământul liceal, este realizat cu sprijinul Asociaţiei Psihologilor din România şi al Centrului Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog.