Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Într-o notă privind organizarea programului scolar în perioada sustinerii probelor A, B, C, D din cadrul examenului national de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, de către elevii claselor a XII-a/ a XIII-a, reprezentanții Ministerului Educației trimit școlilor indicațiile promise pentru organizarea Bacalaureatului 2025 – probele de competențe.
În document apar planificări clare despre cum să facă școlile orarul de examen și cum să modifice orarul elevilor care dau probele, plus al celor care sunt în alte clase, afectate de susținerea acestor probe.
Ministerul Educației organizează de la distanță probele de competențe de la Bacalaureat din școli, conform documentului publicat mai jos, în articol. Concret, oficialii susțin că probele de competențe vor avea loc după cursurile elevilor de a XII-a care învață dimineața sau înaintea orelor, dacă aceștia învață după-amiaza. Asta înseamnă că elevii vin normal la program și rămân după ore să dea bacul sau că vin dimineața să dea bacul și apoi au orele normale în continuare.
Nicio vorbă despre cum vor putea fi ținuți elevii de dimineața până seara la școală.
În privința profesorilor, responsabilitatea este pasată directorilor, cărora ministerul le transmite sec: „Conducerea unității de învățământ va întreprinde măsurile necesare în vederea asigurării suplinirii cadrelor didactice care sunt implicate în comisiile de examen, în situațiile în care acest lucru se impune”.