Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Problemele de trafic pe Valea Oltului, în special în timpul săptămânii, vor continua și anul următor, deși lucrările pentru punerea în siguranță a versanților au început încă din vara anului 2024.
DRDP Craiova anunță că lucrările au ajuns, după mai bine de un an, la 40% din total, informează Turnul Sfatului.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova informează că nu se poate lucra în mai multe puncte în paralel pentru că s-ar produce și mai multe blocaje în trafic decât în prezent.
”Continuă lucrările pe protecție versant pe Valea Oltului, acestea au ajuns la un procent de 40%.
Primele zone unde s-au instalat aceste sisteme de protecție sunt cele considerate cu risc.
Din cauza traficului de autovehicule de pe aceste sector de drum, nu se pot deschide mai multe puncte de lucru pentru că s-ar produce blocaje, chiar dacă antreprenorul are această posibilitate din punct de vedere tehnic și logistic”, au informat drumarii.
Pe DN 7 Valea Oltului zilnic se produc blocaje în trafic pentru că în zona lucrărilor de întreținere sau consolidare a versanților circulația este permisă în reprize, pe câte o bandă.