Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Într-un interviu pentru Krónika Online, premierul ungar Viktor Orbán a vorbit despre alegerile legislative din Ungaria, programate în aprilie 2026, subliniind că are de gând să le câștige, context în care s-a referit și la situația politică din România, mai ales că în competiția sa electorală mizează foarte mult pe voturile etnicilor maghiari din Transilvania. El a acordat interviul la Târgu Mureș, zilele trecute, când a participat la înmormântarea lui Előd Kincses, avocat maghiar, scriitor public și luptător pentru drepturile civile și ale omului.
Lui Orbán i s-a reamintit faptul că la alegerile prezidențiale din România a transmis un mesaj care-l favoriza pe candidatul extremist George Simion, ba chiar a permis să fie distribuite materiale publicitare ale candidatului AUR care-l includeau și pe el, acțiune criticată de liderii UDMR și de reprezentanții comunităților maghiare transilvănene.
Față de reacția anterioară, când Orbán aprecia că Simion face „o treabă bună” apărând interesele naționale, acum a venit cu o nouă abordare, subliniind că „maghiarii din România nu trebuie să coopereze cu extrema dreaptă și, bineînțeles, nici cu extrema stângă”. Premierul ungar a afirmat că la alegerile prezidențiale din România „maghiarii din Transilvania au făcut o treabă foarte bună, apărându-se împotriva unui candidat de extremă dreapta”. „Știți mai bine decât oricine altcineva din lume cine sunt dușmanii maghiarilor”, a adăugat el, conform publicației 24.hu.
Reamintim că potrivit cifrelor electorale, din 829.000 de voturi în plus pentru noul președinte al României, Nicușor Dan, 600.000 ar fi venit de la comunitatea maghiară din Transilvania.
Liderul ungar Viktor Orbán își justifică mesajul anterior invocând o așa zisă „neutralitate”. El susține că în mesajul rostit la Tihany – care indica o susținere directă pentru candidatul extremist George Simion – a făcut precizarea că Ungaria „nu se amestecă în campania electorală prezidențială a României”. „Transmiteam un mesaj din acel loc simbolic (Tihany) că asigurăm poporul român și viitorul său președinte, oricine ar fi el, că ne bazăm pe unitate și cooperare”, a explicat Orbán, menționând că acest argument e valabil pentru el și mâine, poimâine și peste cinci ani, deoarece este important ca Ungaria să nu susțină nicio izolare sau represalii politice împotriva României și a liderilor săi, indiferent de numele președintelui român.
Articolul continuă mai jos
„Așadar, nimeni nu ar trebui să se aștepte de la mine să spun că Ungaria va susține orice represalii împotriva oricărui lider ales sau guvern al României în Uniunea Europeană, unde, apropo, acest lucru este obișnuit, ne pedepsesc și se răzbună pe noi. Noi, maghiarii, vom fi alături de români dacă vor fi supuși represaliilor la Bruxelles, pentru că își apără suveranitatea sau creștinismul. Acesta este mesajul nostru acum și va fi același și peste cinci ani”, a mai spus Orbán.
Totodată, liderul ungar spune că în prezent așteaptă să coopereze cu noul președinte al României, Nicușor Dan: „În probleme economice, în chestiuni militare, în problema războiului şi a păcii, aş dori să văd mai clar care este poziţia Preşedintelui României în aceste chestiuni”.
Reamintim, Viktor Orbán a transmis un mesaj de susținere pentru liderul extremist al AUR, George Simion, în luna mai, în campania alegerilor prezidențiale din România. Premierul ungar l-a citat pe Simion, candidatul partidului anti-maghiar, de extremă dreapta și pro-rus AUR, care a câștigat primul tur al alegerilor, spunând că „românii și maghiarii trebuie să conteze unii pe alții în lupta pentru creștinism și suveranitate”.
Declarația lui Orbán a stârnit aprige reacții în Ungaria dar și în România, liderii UDMR intervenind cu replici care contestau categoric candidatura extremistului George Simion.
”Simion nu este nici suveranist, nici creștin – el este anti-maghiar! Nu vom uita că în Valea Uzului a dansat pe mormintele bunicilor noștri și nu vom uita nici sutele de procese cu care atacă limba noastră maternă, steagurile și simbolurile noastre. Pe 18 mai să-l oprim pe Simion – haideți să mergem la vot și să-l susținem pe Nicușor Dan! STOPSimion”, transmitea Kelemen Hunor pentru votanții maghiari din Transilvania
Péter Magyar, președintele principalului partid de opoziție din Ungaria (Partidul Tisza), declara că Viktor Orbán ”i-a scuipat în față și i-a trădat pe maghiarii din străinătate și, prin urmare, națiunea maghiară”.
”Orbán și-a pierdut capacitatea de a fi prim-ministru. El l-a susținut pe candidatul prezidențial din România care a sărit pe mormintele maghiarilor și insultă maghiarii. Mai mult, a făcut acest lucru într-un loc simbolic pentru istoria maghiară: Abația Tihany”, a mai spus Peter Magyar, conform 24.hu.
Presa maghiară relata la momentul respectiv că Simion l-a curtat pe premierul Ungariei, Viktor Orbán, pentru o viitoare alianță politică în UE, în ciuda respingerii categorice cu care se confruntă în România din partea formațiunii maghiare UDMR.
Nem hiszünk, ez csak kétségbeesés, hogy elveszíti szavazatainkat. Megértettük, hogy Orbán nem érdekli a jólétünk, és meg fogjuk büntetni a szavazással.
Vrajeala ieftina. Prorusii tot la prorusi vor trage. Ce motiv ar fi avut sa-l sprijine initial pe suzeranist daca nu ordinele primite de la kremlin? Cand a vazut ca se impute treaba a zis: „Sefu, e suficient cat am macanit? Ca ma rupe ala micu in sondaje daca ma dau cu antimaghiarii din Romania. Te rog te rog??” Cam asa ceva. Prea clar.
Patriotul Orban se împotrivește reformării Ungariei Mari in cadrul unui UE cu Ucraina, cu România, cu Serbia in UE si Schengen!
Dacă există o modalitate de a reforma imperiul Austro-Ungar fără victime, fără copii morți dar și cu romanii, sârbii, ucrainenii fericiți atunci asta este!
Și din acest punct de vedere Orban este un trădător de neam! 🙁
Bullshit
Lupul Orbán s-a îmbrăcat în oaie și are impresia că păcălește pe cineva. La anul va fi istorie! Românii cu dublă cetățenie îl vor vota masiv pe Peter Magyar!
Acum esti antiSi.mion,f.m.m. de sc. Lav Pu. .tin.i.st.???
O cwurva politica… Si Orban ca si Simion…ca si restul de scla.vi pu.ti.n.ishti.
Orban încearcă să-și facă intrare la ND pe baza voturilor din secuime. Ce n-au uitat etnicii maghiari din România e faptul că pro rusul Orban l-a sprijinit pe pro rusul Simion, ÎN DEFAVOAREA INTERESELOR ETNICILOR MAGHIARI DIN ROMÂNIA.
Asta e politica, o curwa. Și Horban.