Mediafax
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O dronă ar fi fost găsită pe o plajă între Costinești și Tuzla, conform surselor oficiale consultate de Info Sud-Est. Autoritățile s-au deplasat la fața locului.
Obiectul ar fi fost găsit la un kilometru distanță de Farul din Tuzla, conform surselor ISE.
La fața locului se deplasează polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, fiind informați reprezentanți SRI
știre în curs de actualizare
Iar i-a prins neprevazutul pe cei de la aparare cu chilotii in vine. Si mai vad prin sondaje ca alaturi de biserica, armata se bucura de cea mai mare incredere. Ce incredere sa ai cand astia pana acum ceva timp, erau condusi de unul ca Ciuca, incapabil sa se inchida si la bocanci. In urma cu ceva timp, se facusera angajari in armata si am vazut un pluton care probabil se deplasa la instructie. Fiind pifani nu aveau armament in dotare, dar multi nu aveau nici centuri, iar ultimii din pluton purtau blugi si adidasi. In schimb le platim salariile popilor si tircomnicilor, caci asta este o nevoie stringenta. Macar sa dea cu tamaie si lumanari sa ne lase dracului rusii in pace.