Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Drona Shahed care a lovit luni dimineaţă baza Forţelor aeriene britanice (RAF) de la Akrotiri, în Cipru, nu a fost lansată din Iran, a confirmat joi guvernul britanic, transmite agenţia de știri EFE, citată de Agerpres.
Un purtător de cuvânt al guvernului de la Londra a declarat că investigaţia iniţială efectuată asupra componentelor recuperate ale dronei a stabilit că aceasta era într-adevăr o dronă iraniană Shahed, dar aceasta nu a fost lansată din Iran.
Drona a lovit un hangar al aerodromului – nu o pistă, cum se afirmase anterior – şi a provocat pagube minime, fără victime.
În faţa criticilor opoziţiei conservatoare, premierul laburist britanic Keir Starmer a reafirmat miercuri că Regatul Unit nu se va alătura Statelor Unite şi Israelului în războiul împotriva Iranului dacă nu există o bază legală şi o planificare asupra obiectivelor.
Totuşi, Starmer a autorizat utilizarea bazelor britanice pentru atacuri în „scopuri defensive” asupra obiectivelor militare iraniene, justificarea pe care a invocat-o fiind aceea de a proteja cetăţenii britanici din zonă. Incidentul cu drona a precedat decizia sa privind această autorizaţie.
Tot după acest incident, guvernul de la Londra a anunţat marţi desfăşurarea în Cipru a distrugătorului HMS Dragon şi a unor elicoptere Wildcat cu capacităţi anti-dronă pentru a proteja personalul britanic staţionat la baza Akrotiri.
Sa-l intrebe pe Bi.bi de unde a trimis-o. Ca tocmai s-a aflat de niste aten.tate sub drapel fals contra structurilor enegetice din Qatar,Uae,Arabia Saudita,Bahrain ,Iordania incercate de catre „pacifistul” Bi.bi