Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Craiova, referitor la o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidenţiale, că, dacă o să aibă posibilitatea fizic, se va mai gândi, transmite Agerpres.
„Dacă o să am posibilitatea fizic, ne mai gândim. Acum am. Acum sunt liber, sunt cu voi”, a afirmat Dragnea, întrebat dacă va candida la prezidenţiale.
Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, joi, că este pregătit să îşi asume candidatura la Preşedinţie, adăugând că o decizie în coaliţia de guvernare va fi luată după alegerile pentru Parlamentul European şi după o analiză a sondajelor de opinie.
„Candidatura la Preşedinţie se va anunţa oficial, dar nu vorbesc neapărat în nume propriu. Am discutat acest subiect în cadrul coaliţiei, eu sunt pregătit să îmi asum această candidatură, în condiţiile în care vom vedea care este cel mai bine plasat candidat în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. Vom face acest lucru, cel mai probabil, după alegerile pentru Parlamentul European”, a spus Tăriceanu, la DC News.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Articolul continuă mai jos
Mult succes, o sa fii un sef de celula tare iubit!!!
Da, s-ar putea sa fie in puscarie si e constient de asta.
Iar nea Alifie o sa-l alinte: ”Presedintele p–lii mele, mars la dus ca sa ma speli pe spate, nu vezi ca de la atata jeg nu se mai disting cum ar trebui trasaturile lui Bruce Lee…!”
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/psd-isi-lauda-realizarile-cu-fotografii-din-ucraina-africa-de-sud-sau-canada-1111420
Președinte moroilor! Că a fost întotdeauna bine conectat la.ei, i-a convins până și să îl voteze!
Vise ,vise .Poate Președintele deținuților de la Jilava.?
Nesimţirea acestor penali nu are limite…
Uitata-te-n oglinda, esti cu-n picior in groapa, dar cauti sa ne duci pe noi in eroare, in nadejdea ca ne vei prinde nepregatiti, cu cazanul nespoit si cu lemnele necrapate si inca pline de umezeala…!
Primele semne de Impotenta le a confirmat in “zicerile” de mai sus, o fi citit Borcea asta ca pe o invitatie la un climax traditional oferit Irinucai ?
Fizicul ca fizicul, dar psihic?
candideaza bay cariatule ca impreuna cu mucicleanu poate faceti 5 la suta, carnatzilor! voi chiar traiti in realitatea paralela!
grotesque.
orasul rosu, judetul rosu. juvetii au in sfarsit baroni. vulgutza si nae girimea. pereme.
l-au adus pe bombonelul de tiliorman sa-l maseze multimea. ja la carutza ma ca te fura rumunii.
De volanul ăsta nu mai scăpăm
Parcă-l și văd ,albit’ candidand.
Mă trec fiori…..
Brrrrrrr….
Nici macar ăla nu mai e așa roșu!
Mandea a reușit să aducă 20.000 din toată Oltenia ( nu numai din Craiova sau din intreg jud Dolj), unii benevol, dar și mulți în mod forțat ( s-au dus la miting pt ca au fost amenințați cu pierderea locului de munca, însă în cabina de vot pot vota ce vor).
PNL a reușit să strângă jumătate, pe „teren ostil” , nu mânați de la spate…
Ținta lui era un număr dublu, de 40.000 de oameni ( așa anunțaseră înainte)
Socialiștilor conservatori dacă nu le-a plăcut școala, dar n-au zis nu la politică, vezi Lula da Silva, o să le placă să fie șefi de celulă
Se strange latul MIROANE !!! cum spunea Nea Mitica TOMESCU .
Pe cine mai pacalesti ? Pe nimeni.
Trepanati se gasesc oriunde si oricand . Dar sa te asociezi cu derbedei crezand ca toti sunt PROSTI ?
Or sa vina aliatiii tai sa spune ca BOBU : „Am fost un idiot, naiv si credul .”
Cand vor simti miros de sange toata haita te va sfasia !!!
totul pentru infractori. nimic pentru tara!