Home » Articole » Două persoane infectate cu virusul West Nile în ultima săptămână

Două persoane infectate cu virusul West Nile în ultima săptămână

Două persoane infectate cu virusul West Nile în ultima săptămână
Sursa foto: Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor
Ascultă articolul

Două persoane s-au infectat cu virusul West Nile în ultima săptămână în România, numărul total ajungând la 44, a informat, joi, Institutul Naţional de Sănătate Publică, relatează Agerpres.

Cele 44 de cazuri au fost înregistrate de la începutul supravegherii infecţiei cu acest virus, 6 iunie, până la data de 29 septembrie.

Un număr de 22 cazuri s-au înregistrat în Bucureşti. Pe judeţe situaţia este următoarea: Botoşani (1), Brăila (2), Braşov (1), Constanţa (3), Dâmboviţa (2), Galaţi (3), Giurgiu (1), Ilfov (4), Iaşi (3), Olt (1), Sibiu (1). Şapte cazuri de infecţie cu virus West Nile au avut dublă expunere: trei cazuri atât în Municipiul Bucureşti, cât şi în judeţul Constanţa şi 2 cazuri atât în Bucureşti cât şi în judeţul Ilfov, 1 caz atât în Ilfov cât şi în Ialomiţa şi un caz Bucureşti şi în Ialomiţa.

- articolul continuă mai jos -

S-au înregistrat 5 decese: judeţul Constanţa (1), Brăila (2), Bucureşti (2).

Se recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi; să utilizeze substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor; să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (prin plase de protecţie la ferestre); să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei; să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole