Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Serviciul de securitate al Georgiei a anunţat joi că a arestat două persoane pentru tentativă de a vinde uraniu în valoare de 3 milioane de dolari, material ce ar fi putut fi utilizat la fabricarea unei bombe, transmite agenția de știri Reuters.
Serviciul de securitate al statului a afirmat că a dejucat o ‘infracţiune transnaţională’ ce implica ‘vânzarea ilegală de material nuclear, în speţă elementul chimic radioactiv uraniu’.
Un cetăţean georgian şi un cetăţean străin au fost arestaţi în oraşul Batumi, port la Marea Neagră, se menţionează în comunicat, transmite Agerpres.
Cei doi, ale căror nume nu au fost făcute publice, ar putea primi pedepse de până la 10 ani de închisoare.
Serviciul de securitate nu a indicat la ce nivel era îmbogăţit uraniul, dar a precizat că acesta era un emiţător puternic de radiaţii alfa şi beta ce ar fi putut fi folosit pentru producerea unei bombe mortale cu victime în masă.
Georgia, ţară cu circa 3,7 milioane de locuitori, situată în Caucazul de Sud, a dejucat mai multe tentative de vânzare de uraniu sau alte materiale radioactive după destrămarea în 1991 a Uniunii Sovietice, din care a făcut parte.