Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un poliţist prahovean este acuzat că ar fi agresat un minor în sediul secţiei de Poliţie, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă, iar Biroul de Control Intern al IJP Prahova a declanşat o cercetare prealabilă în acest caz, transmite Agerpres.
Conform datelor comunicate de IJP, o femeie din comuna Gornet Cricov a solicitat, vineri, intervenţia unui echipaj medical, întrucât fiul acesteia, în vârstă de 16 ani, ar fi fost agresat de poliţişti.
„În baza sesizării s-a constituit echipa operativă, care, din primele verificări, a constatat faptul că, la data de 17 martie, minorul în cauză a fost invitat la sediul unităţii de poliţie în vederea consilierii acestuia cu privire la un conflict pe care l-ar fi avut cu un alt coleg, în incinta unei unităţi de învăţământ”, precizează sursa citată.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Agerpres, că rezultatul consultului medical confirmă o agresiune asupra minorului.
În aceste condiţii, faţă de poliţist a fost declanşată cercetarea prealabilă prin Biroul de Control Intern al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.
Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, fiind sesizată unitatea de parchet competentă.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Sa nu ne entuziasmam prea tare!
1) dosarul va fi instrumentat de catre colegi ai politistului in culpa, „sub indrumarea unui procuror de la Parchetul …”. Adica, la sfarsit, procurorul, dupa ce eventual citeste actele pentru prima oara in viata lui, semneaza ce propune politistul_coleg.
Etapa aceasta dureaza ani de zile, pana minorul ajunge adult si fie uita de incident, fie e convins sa isi retraga plangerea. Nu exista termen imperativ in care trebuie terminata cercetarea, oricat de banal ar fi cazul.
2) cand singurii care isi amintesc de caz mai sunt victima, politistul si organul de cercetare judiciara (adica colegutul celui cercetat) sa incheie cercetarea cu un NUP.
Victima, in cazul in care are norocul (improbabil) sa se prinda in timp de ceea ce se intampla si primeste solutia scrisa din partea procuraturii, o poate contesta in instanta, daca:
– se misca foarte repede
– stie sa scrie o cerere catre instanta sau
– are bani de un avocat
– inca mai resimte ca o amintire deranjanta evenimentul
– are rabdare pentru inca cativa ani de proces
– – – – –
Intrebare: Cam la cat estimati, voi, cititorii, sansele ca politistul in cauza sa pateasca ceva semnificativ pentru cariera sau finantele lui? 💡
Fifti fifti.
Nu-l mai cred pe ala cu „God is a DJ”!
Incep sa cred ca e politist, la asa o estimare. 🙂 😆 🙂
Adica violenta si sechestrarea minorului in sectie inseamna comportament abuziv??
Sa mu cumva sa se impiedice pe scari individul asta, de buna voie sau ajutat. Dupa posibilitati
Daca se nt lasati sa fure minorii astia, sunt la fel de nemultumiti cetateanii… Sa ii fure!!
O sa il tina prin sertare procurorii scursuri pina la clasare .