Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poliţiştii timişeni au deschis dosar penal in rem, după ce o tânără a fost atacată de o haită de câini pe pista velo din localitatea Uivar, după ce revenea în ţară din Serbia, cu bicicleta, transmite Agerpres.
Poliţiştii Secţiei 4 Rurale Peciu Nou s-au sesizat din oficiu şi au întocmit dosar penal pentru „neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane”, fiind continuate cercetările pentru reglementarea situaţiei cu animalele din acea zona şi dispunerea măsurilor legale, arată, miercuri, o informare de presă a Poliţiei Timiş.
Tânăra a susţinut că poliţiştii locali au tergiversat deplasarea la faţa locului, pentru a doua zi, când partea vătămată era deja operată, potrivit presei.
Incidentul a avut loc în data de 1 iunie, iar poliţiştii au luat legătura cu partea vătămată, în vederea depunerii plângerii, având în vedere termenul legal de 90 de zile.
Cu privire la modul de intervenţie a poliţiştilor, au fost dispuse verificări prin intermediul Biroului Control Intern din cadrul Poliţiei Timiş, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună măsurile legale în consecinţă, menţionează informarea de presă a IPJ.
Minunat. Un stat eșuat. Te mănâncă câinii la propriu… (chiar daca e cacofonie)
militia lui BODE e mai preocupata sa asiste la furtul de voturi
Nu poti nicaieri in tara aceasta sa faci o drumetie, sa mergi pe munte sau cu bicicleta sa nu te ataca cainii lasati liberi de stapani sa nu le dea de mancare sau caini ciobanesti care nu sunt strunit de ciobani.