Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele american, Donald Trump, s-a declarat sâmbătă „mulţumit” de reapariţia în public a liderului nord-coreean Kim Jong Un şi de a-l vedea aparent sănătos, transmite AFP, citată de Agerpres.ro.
„Eu, unul, sunt mulţumit că a revenit şi este bine!”, a scris pe Twitter Donald Trump, după difuzarea de către media oficiale nord-coreene, vineri, a unor imagini cu liderul comunist a cărui absenţă timp de mai multe săptămâni a ridicat semne de întrebare.
Kim Jong Un nu a mai apărut în public după data de 11 aprilie, când a prezidat o întâlnire a biroului politic a Partidului Muncitoresc, partidul unic din Coreea de Nord. A doua zi, mass-media oficiale anunţau că acesta a inspectat avioane de vânătoare la o bază militară.
Semnele de întrebare referitoare la starea de sănătate a liderului Kim Jong Un s-au înmulţit după ce i s-a remarcat absenţa de la ceremoniile din 15 aprilie, considerată cea mai importantă dată din calendarul politic nord-coreean deoarece în această zi întreaga ţară celebrează naşterea fondatorului regimului, Kim Ir Sen, bunicul actualului lider.
sursa foto: Casa Albă
Hai ma ca i baiat bun, nu i de vina el ca i nebun…
Mda…. Și ca să anunțe omenirea că încă mai este viu, tocmai ce a tras câteva focuri de armă în Sud Corea! Pe individul asta nu-l găsește coronavirusul??!!
Exact, Kim Jong Bun.
Poate ar trebui intrebati si cetatenii din Coreea de nord ?
Ei plang de fericire.
Pentru transarea situatiei medicale a tovarasului chim trebuie aranjata o intalnire cu tov iliescu.
Supranumit si „ghinion iliescu”.
O strangere de mana si gata!