Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele american Donald Trump a afirmat joi că va vizita Arabia Saudită, ţară cu care spune că are „relaţii excelente” şi care, în opinia sa, va investi masiv în Statele Unite, notează AFP.
Cu toate acestea, el nu a menţionat nicio dată exactă.
Întrebat de un jurnalist dacă intenţionează să meargă în Arabia Saudită pentru a se întâlni acolo cu omologul său rus Vladimir Putin, el a răspuns: „Nu ştiu. Nu pot să vă spun. Voi merge în Arabia Saudită”.
Preşedintele american anunţase pe 12 februarie, ziua convorbirii sale telefonice cu Vladimir Putin, că se va întâlni cu omologul său rus în Arabia Saudită.
Nu a fost stabilită o dată pentru această întâlnire.
Apoi el a explicat că le-a spus saudiţilor că va merge în regat „dacă ei plătesc 1.000 de miliarde de dolari companiilor americane (…) pe o perioadă de patru ani, iar ei au fost de acord să facă asta, aşa că voi merge acolo”.
„Am relaţii excelente cu ei. Au fost foarte drăguţi, dar vor cheltui mulţi bani cu companiile americane pe echipamente militare şi multe alte lucruri”, a mai spus el.
Donald Trump a vizitat Arabia Saudită în mai 2017, prima deplasare internaţională din primul său mandat, reaminteşte AFP.