G4Media.ro

Dominic Fritz vrea să candideze la șefia USR, dar nu a primit…

Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Dominic Fritz vrea să candideze la șefia USR, dar nu a primit încă cetățenia română: ”ÎCCJ a asimilat funcția de președinte de partid cu cea de funcționar public doar în cazurile penale / Legea partidelor dă aceleași drepturi cetățenilor europeni cu cei români”

Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a declarat pentru G4Media, referitor la faptul că nu a primit cetățenie română și există posibilitatea să nu poată candida la șefia partidului, că este cetățean european și are dreptul, potrivit legii partidelor politice, să fie membru al unui partid politic în aceleași condiții ca cetățenii români.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Fritz amintește că i-a fost contestată candidatura pe plan local și a câștigat în instanță, iar acum este primarul Timișoarei:

  • Sunt cetățean european cu domiciliu în România și am dreptul, potrivit legii partidelor politice, să fiu membru al unui partid politic, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români. Sunt și președinte al USR Timiș de 4 ani și vicepreședinte USR de un an, am trecut prin alegerile locale unde candidatura mea a fost contestată cu nenumărate argumente. Am câștigat și in instanță și Primăria Timișoara. Decizia ICCJ pe care o văd folosită în spațiul public, asimilează funcția de președinte de partid cu cea de funcționar public, intr-un caz penal pentru cazurile penale. Adică dacă un președinte de partid fură, el va fi anchetat și judecat ca funcționar public. Atât, această nu este o normă generală care m-ar împiedica să candidez”.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și-a depus dosarul pentru dobândirea cetățeniei române, în iulie 2024, însă nu i-a fost acordată până acum.

Există o decizie a Înaltei Curți care asimilează funcția de președinte de partid cu cea de funcționar public, iar pentru ca o persoană să ocupe un post de funcționar public este necesar să aibă cetățenie română: astfel, poziția de președinte de partid este o functie publică, iar potrivit art 16 alin (3) din Constituție „funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară”.

În același timp, Legea partidelor politice prevede că „cetățenii Uniunii Europene care nu dețin cetățenia română și au domiciliul în România au dreptul de a se asocia în partide politice sau de a se înscrie în partide politice în aceleași condiții ca și cetățenii români”.

Într-o scrisoare obținută de G4Media, în care Dominic Fritz își anunță colegii de partid că vrea să candideze la președinția USR, acesta susține că a discutat cu juriști importanți și că poate fi președinte de partid. Fragmentul din scrisoare:

„Vreau să clarific legalitatea candidaturii mele care este pusă sub semnul întrebării, nejustificat, în cercuri interne și externe. Legislația din România îmi conferă dreptul de a fi membru al unui partid politic, și implicit de a-l conduce, iar acest drept a fost deja testat în justiție, cu ocazia contestărilor la candidatura mea la Primăria Timișoarei în 2020 și în 2024. De un an de zile sunt și parte din conducerea USR. Vă asigur că fac acest pas după ce am discutat cu juriști importanți din România, cu o practică de zeci de ani, inclusiv în drept constituțional. Obținerea cetățeniei, pe care mi-o doresc atât de mult, e doar o chestiune birocratică, cu dosarul depus de un an și cu toate condițiile îndeplinite.”

Ce spune decizia ICCJ nr. 37 din 8 iunie 2022 referitoare la calitatea de funcționar public a unei persoane care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic:

„În consecință, în raport cu obiectul prezentei sesizări, având în vedere sfera de cuprindere a dispozițiilor art. 145 din Codul penal de la 1968, care includea în semnificația termenului public și «alte persoane de interes public», alături de autorități publice și instituții publice, și ținând cont de faptul că partidele politice sunt persoane juridice de drept public și totodată de interes public, urmează a se răspunde primei teze a sesizării formulate de către instanța de trimitere în sensul că «persoana care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcționar public potrivit dispozițiilor art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968».”

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.