Home » Articole » Dominic Fritz: USR are perspective complet diferite față de Nicușor Dan vizavi de cum putem ieși din această criză politică / Dacă guvernul Veștea trece, vom face o opoziție feroce în Parlament / Veștea încearcă să împacheteze trădarea sub forma responsabilității

Dominic Fritz: USR are perspective complet diferite față de Nicușor Dan vizavi de cum putem ieși din această criză politică / Dacă guvernul Veștea trece, vom face o opoziție feroce în Parlament / Veștea încearcă să împacheteze trădarea sub forma responsabilității

3932
Dominic Fritz: USR are perspective complet diferite față de Nicușor Dan vizavi de cum putem ieși din această criză politică / Dacă guvernul Veștea trece, vom face o opoziție feroce în Parlament / Veștea încearcă să împacheteze trădarea sub forma responsabilității
Sursa foto: USR
Ascultă articolul

Invitat la RFI, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, s-a disociat complet de poziția lui Nicușor Dan în actuala criză politică și de alegerile pe care acesta le-a făcut.

„Am o oarecare respect pentru instituția prezidențială, președintele nu este un oarecare jucător politic.

Avem perspective complet diferite față de Nicușor Dan vizavi de cum putem ieși din această criză politică. Sper că o să ajungem la un moment dat din nou la o perspectivă comună”, a declarat șeful USR.

- articolul continuă mai jos -

Dominic Fritz arată cu degetul către PSD pentru răsturnarea guvernului Bolojan din care a făcut parte și îi acuză de ipocrizie.

„Noi nu nu am inițiat o moțiune comună cu PSD. PSD și AUR au strâns semnături împreună și au dat jos un Guvern împreună și acum ne dau lecții de responsabilitate.

E complet absurd și ar fi amuzant dacă nu ar fi realitatea pe care trebuie să o trăiască românii. E o tragedie pentru România”, spune edilul.

Fritz susține că USR este pregătit pentru varianta în care guvernul Veștea ar trece de votul Parlamentului.

„Dacă guvernul Veștea trece, vom face o opoziție feroce în Parlament.

În opoziție ai vocea ta, poți strânge majorități în populație împotriva unor măsuri. Nu mă aștept să existe o majoritate pentru acest guvern. Nu cred că vor trece anumite legi, cum este legea anti-ONG, copiată după un model din Rusia.

Vom veni cu inițiative de legi care îmbunătățesc viața românilor”, explică șeful USR.

USR este pregătit și pentru situația în care guvetnul Veștea nu va întruni numărul de voturi necesare pentru a fi învestit.

„Dacă pică la vot guvernul Veștea vom veni cu propuneri pentru a avea o guvernare coerentă. Cred că USR trebuie să rămână la guvernare.

Nu cred că o guvernare coerentă este posibilă doar într-o guvernare majoritară.

Orice fel de guvern minoritar nu este ce ar avea nevoie acum România. Astea sunt cărțile pe masă și din ele sper să putem contura o soluție”, precizează Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei spune că este important este ca PSD să înțeleagă că nu poate guverna prin interpuși pentru a scăpa încă o dată de răspunderea politică.

„Cred că numele premierului nu este relevant, nici măcar pentru trasarea obiectivelor. Tot acest conflict nu a fost despre persoana lui Bolojan. Miza au fost banii, nu caracterul lui Bolojan.

PSD a pierdut controlul și accesul la resursele statului și asta nu le-a plăcut.

Personal nu cred că domnul Bolojan se cramponează de funcție. Când ai principii și ești consecvent, se spune că ai orgolii.

E necesar și ca PSD să vadă că visul lor să aibă puterea în stat fără să fie trași la răspundere nu este realizabil.

Nu putem susține un premier care nu este susținut nici măcar de propriul partid. Încearcă să împacheteze trădarea sub forma responsabilității.

Cea mai bună cale de a combate extremismul este de a combate pesedismul, de a combate corupția. Va fi greu să stopăm extremismul”, a conchis Dominic Fritz.

Comentarii
  • Viorel_Minculescu

    Șoșocușor Dan știa el de ce-a plecat din USR, de ce nu se vaccina! El era doar un putinist dornic să creeze o capcană electorală și oamenii ok din USR nu-i permiteau manevrele!

  • Domnule Dominic Fritz ,dumneavoastră conform legilor romanesti( care va sunt tare suparatoare) sunteți în incompatibilitate și cu funcția de primar obținută ilegal ,la momentul alegerii erați cetățean german nu român,și cea din partid tot pe motivul cetățeniei, deci cred ca ați fi ultimul cetățean care ar avea un cuvânt de spus în politica românească, NU MAI ZIC CĂ ATI DECLARAT CA NU VETI RESPECTA LEGILE ROMANESTI

    • Ești într-o eroare gravă, vorbești despre ceva ce nu ai habar. Orice cetățean ue poate candida la funca de primar în orice localitate din UE. Sunt o grămadă de primari români în Italia, Spania, Franța, Germania. Deci Dominic Fritz a candidat legal la funcția de primar al Timișoarei.

    • Ești într-o eroare gravă, vorbești despre ceva ce nu ai habar. Orice cetățean ue poate candida la funca de primar în orice localitate din UE. Sunt o grămadă de primari români în Italia, Spania, Franța, Germania. Deci Dominic Fritz a candidat legal la funcția de primar al Timișoarei.

    • Ești într-o eroare gravă, vorbești despre ceva ce nu ai habar. Orice cetățean ue poate candida la funca de primar în orice localitate din UE. Sunt o grămadă de primari români în Italia, Spania, Franța, Germania. Deci Dominic Fritz a candidat legal la funcția de primar al Timișoarei.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.