Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat miercuri că dosarul penal, deschis pe numele său în urma unei plângeri de abuz în serviciu, a fost clasat, potrivit unui comunicat al instituției.
Plângerea a venit din partea unui director din cadrul primăriei, după ce Dominic Fritz a început procesul de restructurare al instituției, odată cu preluarea mandatului.
“Imediat după ce am câștigat alegerile, chiar înainte să depun jurământul, am primit primele „avertizări” că mă voi trezi cu plângeri penale dacă încerc să reformez Primăria. Iar după ce am pornit reorganizarea prin care mai mulți șefi și-au pierdut puterea, mi s-a transmis că trebuie să am grijă să nu dau cu piciorul în câine dacă nu știu „cine îl ține de lanț”. Pe mine nu m-au impresionat niciodată aceste amenințări. Știu că miza dosarelor și proceselor nu e intimidarea mea, ci semănarea de neîncredere. Să genereze titluri de știri („Fritz audiat la poliție!”) care lasă urme pe reputația unui om, indiferent de rezultat. Să creeze impresia că nu există diferență între bine și rău. Și mai este o miză: să blocheze atât cât pot respectarea regulilor de către toți, indiferent de cine ține lanțul. Nu vor reuși”, a declarat Dominic Fritz.
De asemenea, Dominic Fritz a anunțat că instanța s-a pronunțat definitiv în favoarea sa în privința modalității de constituire a Comisiei de disciplină și Comisiei paritare. (Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin)
Treaba e ca toti acesti jmenari sunt tinuti in brate de insusi poporul roman.
Poporul roman, de peste 30 de ani, nu mai e frate cu codrul, ci mai degraba cu interlopii, jmenarii si panaramele.
Normal, dosarul era o făcătură PNL.