Home » Sportz » Doliu în sportul italian: Ciclist în vârstă de 19 ani, mort după o căzătură pe o coborâre

Doliu în sportul italian: Ciclist în vârstă de 19 ani, mort după o căzătură pe o coborâre

Doliu în sportul italian: Ciclist în vârstă de 19 ani, mort după o căzătură pe o coborâre
Samuele Privitera / Sursa foto: captură YouTube
Ascultă articolul

Ciclistul Samuele Privitera a murit la doar 19 ani, după ce a căzut pe o coborâre abruptă care a avut loc în timpul primei etape din Giro della Valle d’Aosta, transmite Gazzetta dello Sport.

Pe durata etapei de debut, Samuele a pierdut de sub control bicicleta pe o coborâre periculoasă și rapidă, loc unde cicliștii au ajuns să atingă și aproape 70 de km/h.

A fost aruncat de pe bicicletă, casca i-a sărit, iar impactul cu o poartă metalică i-a fost fatal, transmite sursa citată.

A intrat în stop cardiac la fața locului. Medicii l-au resuscitat și l-au transportat de urgență la spitalul din Aosta, dar leziunile cerebrale erau deja devastatoare. A murit în aceeași seară, informează Gazetta dello Sport.

Privitera era logodit cu atleta Vittoria Grassi, aflată în Portugalia la Campionatele Europene de tineret.

Samuele era un sportiv promițător, el obținând în acest an un loc 2 într-o etapă din Turul Istriei.

Era legitimat la Hagens Berman Jayco, echipă celebră pentru descoperirea unor campioni precum Tao Geoghegan Hart sau Joao Almeida.

Federația Italiană de Ciclism a decretat doliu în toate competițiile tineretului, între 17 și 20 iulie. Un minut de reculegere va fi ținut înaintea fiecărei curse.

- articolul continuă mai jos -

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.